Asociația OIREP Ambalaje: „Sistemul de gestionare a deșeurilor se află în fața unui iminent blocaj”

Asociația OIREP Ambalaje, un ONG care reprezintă toate organizațiile care implementează răspunderea extinsa a producătorilor (OIREP), atrage atenția că Ordinul de Ministru nr. 1555/2020 creează premisele pentru încălcarea principiilor și prevederilor legislației europene si naționale din domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje.

reciclarea ambalajelor

Într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru Ludovic Orban și ministrului Mediului, Costel Alexe, Asociația atenționează că, prin publicarea Ordinului nr. 1555/2020 pentru modificarea și completarea „Procedurii de autorizare, avizare anuală și de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului”, nu doar ca nu va fi înregistrată o performanță a sistemului de gestionare a deșeurilor, ci sunt create și premisele pentru încălcarea principiilor și prevederilor legislației europene si naționale din domeniul gestionarii deșeurilor de ambalaje.

„Cerințele generale minime ar trebui să diminueze costurile și să stimuleze performanța, precum și să asigure condiții de concurență echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru întreprinderile din domeniul comerțului electronic, și să evite obstacolele în calea bunei funcționări a pieței interne”, se menționează în Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile, în cadrul schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.

„Prin punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 1555/2020, principiile enunțate mai sus sunt încălcate în mod flagrant, sistemul de gestionare a deșeurilor aflându-se în fața unui iminent blocaj”, a transmis Asociația OIREP Ambalaje în scrisoare.

Mai mult decât atât, implementarea Anexei 1 a Ordinului 1555/2020, care, în această formă, presupune alocarea de puncte pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina OIREP, indiferent cum va fi stabilit punctajul, va determina un comportament operațional diferențiat al acestora în raport cu același set de obligații.

„Astfel, ordinul acordă, în fapt, posibilitatea unui OIREP de a încălca sau de a nu respecta cu bună știință o parte din obligațiile legale, fără a suporta vreo sancțiune, ceea ce poate conduce la o conduită diferită a OIREP-urilor și implicit la destabilizarea mediului competițional și a însăși domeniului de gestionare a deșeurilor de ambalaje, deturnând astfel tocmai scopul primordial al protejării mediului înconjurător”, se mai arată în scrisoare.

Mai mult, prin acordarea de punctaje pentru respectarea obligațiilor, OIREP are posibilitatea nerespectării anumitor obligații fără să îi fie retrasă licența de operare. Printr-o astfel de posibilitate, normele juridice imperativ prohibitive care stabilesc obligații sunt transformate în simple recomandări.

„Aplicarea acestui Ordin de Ministru va conduce la o concurență neloială la nivelul OIREP care se va reflecta nemijlocit asupra producătorilor, conducând la discrepanțe majore și contravenind prevederilor Directivei”, a mai transmis Asociația.

„În concluzie, vă solicităm suspendarea de urgență a aplicabilității Ordinului nr. 1555/2020 și deschiderea unei serii de întâlniri și dezbateri deschise pentru adoptarea unor norme legislative adecvate, care să transpună în mod corespunzător directivele europene și care să permită în mod real gestionarea mai eficientă a deșeurilor de ambalaje și implicit creșterea gradului de  îndeplinire a obiectivelor din acest domeniu”, a mai scris ONG-ul în scrisoarea deschisă.

Asociația OIREP Ambalaje are ca membri 12 din cele 13 OIREP care activează în baza licențelor de operare emise de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cea de a 13-a organizație fiind in curs de aderare.

Acum două zile, și Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) a emis o scrisoare deschisă către ministrul Mediului și către președintele Administrației Fondului pentru Mediu, în care solicita modificarea Ordinului nr.1555/2020, care va duce la întârzierea atingerii obiectivelor de reciclare a deșeurilor municipale. În cazul refuzului de a da curs solicitării, FADI a transmis că va cere anularea acestuia în instanță.

spot_img

Ultimele știri