Germania va cheltui 90% din fondul de redresare în protecția mediului și digitalizare

Germania va cheltui 90% din cele 28 de miliarde de euro pe care le așteaptă de la Fondul de redresare de 750 de miliarde de euro al Uniunii Europene pentru combaterea schimbărilor climatice și digitalizare, depășind cu mult cerințele UE, a declarat marți ministrul de finanțe Olaf Scholz.

Cerinţele UE sunt ca 37% din banii din fondul european să fie cheltuiţi pentru combaterea schimbărilor climatice şi 20% pentru digitalizarea economiei.

„Astăzi este o zi mare pentru Europa…Acum putem acţiona împreună pentru o Europă puternică care este solidară şi pregătită pentru viitor”, a spus Olaf Scholz în aceeaşi zi în care Germania şi Franţa şi-au prezentat planurile naţionale de redresare.

Fondul de redresare al UE a fost convenit anul trecut pentru a relansa economia blocului, grav afectată de COVID-19.

De asemenea, este menit să promoveze obiectivele pe termen mai lung ale UE de reducere la zero a emisiilor nete de CO2 până în 2050 și să obțină o parte din economia digitală, dominată în prezent de giganții americani din domeniul tehnologiei, precum Google, Amazon sau Facebook.

Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre.

Tranziţia la hidrogen, vouchere pentru transport electric şi clădiri eficiente

Scholz a spus marţi că autorităţile de la Berlin intenţionează să cheltuie 11,5 miliarde euro pentru a ajuta companiile să facă tranziţia la hidrogen ca sursă de energie, pentru stimulente la achiziţionare de automobile, autobuze şi trenuri electrice precum şi pentru renovarea clădirilor pentru a le îmbunătăţi eficienţa energetică.

Mai mult de 14 miliarde de euro sunt alocate pentru facilitarea tranziţiei digitale, de exemplu pentru a ajuta industria auto să îşi convertească procesele de producţie precum şi pentru a face sectoarele educaţiei, sănătăţii şi administraţia publică pregătite pentru viitor.

Conform unor analize făcute de Institutul german de studii economice, banii de la fondul european de relansare vor da un impuls de 2% PIB-ului Germaniei şi o creştere de 0,5% a gradului de ocupare.

spot_img

Ultimele știri