Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Festival pe doua roti in orasul de la poalele Tampei

In orasul de la poalele Tampei e forfota mare.

Toti brasovenii care ajung in centrul istoric al orasului se opresc in fata Agentiei Raiffeisen din Piata Sfatului, pentru a admira si a pune intrebari despre noile biciclete galbene.

Bicicletele pot fi deja inchiriate, in mod gratuit, de catre brasoveni, dar marsul lor festiv este programat maine, in cadrul Proiectului „Orasul pe bicicleta”.

Participantii sunt asteptati maine, incepand cu ora 14, in Piata Sfatului, iar plecarea in cursa este programata la ora 15.

Persoanele care nu au biciclete le pot imprumuta gratuit de la Agentia Raiffeisen.

Principalele puncte turistice trecute in revista vor fi Scheii Brasovului – cu Prima Scoala Romaneasca si cu biserica din Schei, apoi Poarta Ecaterina, Poarta Schei, Strada Sforii, Casa Hirscher si Casa Negustorilor.

"Brasovul te face sa te indragostesti de el imediat"

“Motorul” actiunii de maine este Cabral Ibacka (foto), cel care se va afla in fruntea coloanei de ciclisti.

Pana acum, Cabral a popularizat actiunea pe blogul sau:

“Trebuia sa aleg un oras din Romania iar biciclistii din orasul respectiv sa propuna obiective turistice ce pot fi vizitate cu bicicleta. Apoi… sa trecem la fapte si intr-o buna zi de septembrie sa vizitez cateva dintre obiectivele propuse. Eu mi-am ales Brasovul. Da, Clujul e frumos, Sibiul e frumos… sunt multe orase frumoase la noi. Dar Brasovul mie mi s-a lipit de suflet inca de-acum multi ani. Brasovul are in el un amalgam de vechi cald la suflet si nou din ala bun (asa cum inteleg eu noul bun) care te face sa te indragostesti de el imediat”.

Orasul de sub Tampa are o comunitate ciclista foarte puternica, denumita, simbolic, “Brasovul pedaleaza”.

Printre actiunile membrilor acesteia se numara si intalnirile periodice din ultima zi de vineri a fiecarei luni. Zeci de participanti merg in grup, pe biciclete, pe cele mai aglomerate strazi ale orasului lor, special pentru a atrage atentia soferilor si a demonstra ca Brasovul are nevoie de mai multe piste pentru biciclete.

Membrii comunitatii “Brasovul pedaleaza” au salutat si organizarea turului ciclist de maine, din cadrul Proiectului „Orasul pe bicicleta”. Au avut o singura observatie: "Parerea noastra e ca Brasovul nu trebuie impartit in locuri de vizitat si locuri ce nu trebuie vizitate. Trebuie luat ca atare, pentru ca tot orasul este un loc ce merita vazut pe bicicleta".

Proiectul „Orasul pe bicicleta” se deruleaza la Bucuresti, Iasi, Brasov, Constanta si Cluj-Napoca, pentru a identifica cele mai interesante trasee turistice care pot fi parcurse pe doua roti. Propunerile de obiective turistice au fost centralizate incepand cu data de 7 septembrie.

Turul ciclist inaugural s-a desfasurat la 21 septembrie la Constanta, sub conducerea lui Gabi Macovei, fiind urmat, la 23 septembrie, de turul ciclist de la Iasi, condus de Adrian Ciubotaru si la 27 septembrie de cel de la Cluj-Napoca, avandu-l in frunte pe Cristian China Birta – “Chinezu”.

Ultima etapa a proiectului este programata pe 1 octombrie 2011 la Bucuresti, cu Mihai Dobrovolschi.

Listele de propuneri cu obiective turistice sunt inca deschise pe site-ul www.orasulpebicicleta.ro. Autorii propunerilor sunt inscrisi intr-un concurs cu peste 100 de premii, constand in biciclete Raiffeisen si accesorii pentru biciclete.

Cele mai multe propuneri sunt pentru Bucuresti (172 obiective), urmat de Cluj (146 obiective), Brasov (127 obiective), Iasi (110 obiective) si Constanta (101 obiective).

Oamenii au fost incurajati sa isi sustina orasul si prin concursuri la posturile de radio locale, avand ca premii biciclete galbene Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank a lansat „I Velo” in mai 2010, in parteneriat cu Asociatia Green Revolution. Intre timp, „I Velo” a devenit cel mai important program de inchiriere gratuita a bicicletelor din Romania.

„I Velo” inseamna 1.100 de biciclete disponibile de luni pana duminica in cinci orase: Bucuresti (600 de biciclete), Brasov (100), Cluj-Napoca (135), Iasi (135) si Constanta (135). In 2011, bicicletele au fost inchiriate de aproape 270.000 de ori, peste jumatate dintre utilizatori fiind din Capitala.

Recent, Raiffeisen Bank si-a dotat 9 agentii din tara cu biciclete, care pot fi inchiriate gratuit de catre clientii bancii. Cele 5 orase pilot in care au fost instalate pana acum bicicletele Raiffeisen Bank sunt cele in care functioneaza si programul „I Velo”. Dintre cele 9 agentii, 5 sunt in Bucuresti, si cate una in celelalte orase.

“Orasul pe bicicleta” este cea mai recenta initiativa Raiffeisen Bank din cadrul proiectului „Din prietenie”, proiect menit sa creeze o atmosfera prietenoasa in agentiile bancii.

De la finele lui 2009, 178 agentii Raiffeisen Bank din tara au intampinat clientii cu panouri cu amintiri (poze ale angajatilor sau ale clientilor), caricaturi, boluri cu fursecuri cu ravas, baloane, plicuri colorate, zone special amenajate pentru copii sau petreceri tematice.

Mihai Diac

Citeste si:

Cluj-Napoca a devenit, pentru o zi, orasul bicicletelor galbene

Biciclistii au redescoperit farmecul Iasiului

Constanta a devenit astazi primul "Oras pe bicicleta"

Raiffeisen Bank si cinci bloggeri renumiti cauta cele mai importante obiective turistice
 

spot_img

Ultimele știri