Expertii europeni cerceteaza emisiile de dioxid de carbon ale Romaniei

In cateva zile, Romaniei i s-ar putea suspenda de la tranzactionare certificatele de emisii de dioxid de carbon, a declarat, pentru Green Report, presedintele Agentiei Nationale de Protectie a Mediului (ANPM), Iosif Nagy.

Confirmarea presedintelui ANPM vine in contextul aparitiei unor informatii neoficiale, potrivit carora certificatele vor fi suspendate ca urmare a unor nereguli existente in documentele ANPM.

Iosif Nagy ne-a precizat insa ca ANPM si-a indeplinit obligatia legala de a elabora, in fiecare an, Inventarul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera.

Inventarul de emisii se intocmeste in luna martie a fiecarui an si sintetizeaza situatia din anul precedent, iar ulterior trebuie trimis la Comitetul de Conformare – Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto.

In anul 2011, ANPM a expediat acest document de doua ori – prima data in luna martie, pentru a respecta termenul impus de Comitet, iar cateva saptamani mai tarziu a trimis o noua varianta a Inventarului, revizuita.

Presedintele ANPM, Iosif Nagy, sustine ca Inventarul elaborat in 2011 este in acest moment „sub analiza” la Comitetul de Conformare.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely: "Se poate rezolva"

Acum o luna, ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, declara ca a fost informat despre posibila suspendare a certificatelor de emisii ale Romaniei, dar ca „acest lucru se poate rezolva”. Decizia finala va fi adoptata in cadrul reuniunii Comitetului de Conformare, care se desfasoara, in perioada 26-28 august, la Bonn.

Presedintele ANPM, Iosif Nagy, ne-a explicat astazi ca, in cazul Romaniei, suspendarea – prima pentru tara noastra – ar incepe la sfarsitul lunii august si ar dura circa doua – trei luni.

Pe timpul suspendarii, certificatele de emisii ale Romaniei nu vor putea fi comercializate, in mod direct, pe piata internationala. Cu toate acestea, firmele din Romania ar putea incerca sa vanda aceste certificate „printr-un alt registru, din alta tara. De exemplu, cand au avut certificatele suspendate, bulgarii au facut acest lucru timp de doua luni, deschizandu-si cont la noi”, ne-a explicat Iosif Nagy.

In privinta eventualei sale eliberari din functie, ca sanctiune pentru suspendarea certificatelor Romaniei, Iosif Nagy ne-a declarat ca nu a fost informat oficial despre aceasta posibilitate, dar nici nu o poate dezminti. “Asta-i viata”, a conchis Iosif Nagy.

Mihai Diac

Citeste si: Romania va fi suspendata de la tranzactionarea certificatelor de emisii de dioxid carbon. Pierderile vor fi de sute de milioane de euro; Peste 27.000 de certificate verzi tranzactionate in a patra sesiune pe OPCOM

 

 

spot_img

Ultimele știri