EPA ar putea lansa in 2008 standardele Energy Star pentru servere

In ciuda problemelor intalnite in procesul de dezvoltare a unui sistem performant de clasificare pentru servere, Agentia pentru Protectia Mediului din Statele Unite (EPA) planuieste sa lanseze o faza a primei versiuni a noilor standarde Energy Star pana la sfarsitul anului, informeaza Greener Computing.

Dezvoltarea unui sistem de clasificare pentru servere si centre de date eficiente energetic este complicata din cauza numarului mare de aplicatii pentru care sunt utilizate serverele. Fiecare tip de aplicatie are un profil diferit in ceea ce priveste consumul energetic, astfel incat, crearea unui singur sistem de clasificare pentru o varietate de aplicatii este un proces care necesita foarte mult timp.

” Acest tip de program pentru servere este cel mai complicat lucru pe care l-am incercat pana acum „, a declarat Arthur Howard, consultant tehnic pentru programul Energy Star.

In final, sistemul va evalua energia consumata atunci cand cererea este la nivelul maxim, dar EPA va lansa pentru inceput standardul Tier 1, care va masura doi factori ai totalului de consum energetic : eficienta furnizorului de energie al serverului dar si consumul lui in stand-by.

La sistem se lucreaza de cativa ani. Cu cel putin doi ani in urma, EPA s-a intalnit cu liderii din industria tehnologiei in vederea realizarii unui grup de lucru pentru a stabilii noile standarde. La inceputul anului EPA a eliberat un pachet de specificatii pentru a primi comentarii de la producatori.

Parte din vina pentru intarzierea lansarii standardelor este chiar a industriei, conform unor analisti. Pe langa multiplele aplicatii ale tehnologiei serverelor, companiile care vor fi afectate de noile standarde ezita sa adere la ceva cu care propriile produse nu sunt conforme.

EPA se asteapta ca noile standarde pentru Tier 1 sa fie lansate anul acesta, iar agentia va lucra in continuare pentru dezvoltarea unei metode holistice de masurare a energiei folosite de catre servere, pentru toate categoriile.

Similar cu Energy Star, si pentru alte produse se vor crea noi standarde pentru a sustine inovatiile si in acelasi timp, EPA se va asigura ca produsele care au certificare sa indeplineasca standardele de eficienta energetica.

spot_img

Ultimele știri