Enel vrea sa construiasca primul parc eolian offshore din Marea Mediterana

Grupul Enel, cea mai mare companie italiana de utilitati, a anuntat joi ca intentioneaza sa construiasca un parc de turbine eoliene in apropiere de coastele Siciliei, acesta urmand sa fie primul parc eolian offshore din Marea Mediterana, transmite AFP.

Intr-un comunicat remis Bursei de valori din Italia, Enel a precizat ca, impreuna cu partenerul local Moncada Energy Group, vrea sa instaleze 115 turbine, cu o putere cuprinsa intre trei si cinci Megawati fiecare, la o distanta de aproximativ trei mile marine de coasta Siciliei, in apele golfului Gela. Investitia este estimata la aproximativ 500 milioane de euro si parcul eolian marin ar urma sa devina operational in anul 2012.

"Exista deja un parc eolian de acest gen in Marea Adriatica, dar nu este operational inca", a precizat biroul de presa al Enel.

Enel va controla 57 de procente din acest proiect iar restul de 43 de procente va fi detinut de Moncada, o companie siciliana cu activitati in domeniul energiei si constructiilor. Daca planul celor doua companii va fi aprobat de autoritatile locale si guvernul national, parcul eolian va avea o capacitate instalata cuprinsa intre 345 si 575 de Megawati, suficient pentru a acoperi necesarul de energie electrica a aproximativ 400.000 de gospodarii. In plus, proiectul va ajuta la reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 815.000 tone pe an.

"Acest proiect va dubla capacitatea de care dispune Enel pe sectorul eolian din Italia", a declarat administratorul delegat al grupului Enel, Fulvio Conti. In 2007, aceasta capacitate se ridica la 325 de Megawati.
Grupul italian a alocat 7,4 miliarde euro pentru investitii in proiecte de energii alternative in perioada cuprinsa intre 2008 si 2012.

spot_img

Ultimele știri