Emisiunea de obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank intră vineri la tranzacţionare

Cea de-a doua emisiune de obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank intră vineri la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a BVB. Instituţia financiară a atras în luna iunie 2021, la momentul derulării emisiunii de obligaţiuni, peste 1,2 miliarde lei, fiind cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative în lei a unui emitent din România şi prima emisiune de obligaţiuni senior nepreferenţiale a băncii.
Fondurile obţinute vor fi direcţionate pentru finanţarea proiectelor eligibile ale Raiffeisen Bank care să asigure tranziţia către o economie sustenabilă şi durabilă.

„Prin cea de-a doua emisiune de obligaţiuni verzi din piaţa locală, reconfirmăm angajamentul nostru de a mobiliza resursele financiare în scopuri sustenabile şi de a integra aspectele sociale şi de mediu în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresivă a portofoliului nostru de credite”, a spus Steven van Groningen, preşedinte şi CEO la Raiffeisen Bank.

„Apetitul investitorilor pentru instrumentele financiare verzi, dovedit prin valoarea emisiunii de obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank care se listează azi, de 1,2 miliarde de lei, este un semnal de bun augur pentru toţi actorii din piaţa de capital. Trendul din ultimii ani la nivel global, de orientare spre finanţări verzi, ajunge astfel treptat şi în România. Ne bucurăm că noi, la Bursa de Valori Bucureşti, putem să le oferim investitorilor noi opţiuni de investiţii, precum cele verzi. Vom continua dezvoltarea acestui sector în linie cu strategia emitenţilor care iau în calcul finanţarea prin instrumente financiare verzi”, a spus Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

A doua emisiune de obligaţiuni verzi derulată de Raiffeisen Bank pe piaţa locală a fost adresată investitorilor instituţionalişi a atras 1.207,5 milioane lei.

Obligaţiunile au o maturitate de 7 ani, cu un cupon anual fix de 3.793%, aproximativ 0,8 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate. Cu o cerere totală de 1,35 miliarde lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de 1,35 ori, faţă de suma anunţată iniţial în deschiderea plasamentului privat.

Obligaţiunile urmează să fie incluse în baza de fonduri proprii şi datorii eligibile ale băncii, după confirmarea prealabilă a eligibilităţii de către Banca Naţională a României.

„Pe 27 mai anul acesta sunam clopoţelul bursei pentru a marca listarea primei emisiuni de obligaţiuni verzi. Raiffeisen Bank dovedeşte astăzi, prin listarea celei de-a doua emisiuni de obligaţiuni verzi, consecvenţă în acest nou drum pe care şi l-au propus. Este impresionant că vorbim deja despre o emisiune de obligaţiuni verzi ca fiind cea mai mare finanţare obligatară a unui emitent din sectorul privat din România, iar acest lucru spune multe despre potenţialul acestui segment. Ne dorim să ne poziţionăm ca un principal canal de finanţare pentru investiţiile verzi în România şi suntem încrezători că se vor lista noi astfel de emisiuni în următoarea perioadă”, a spus Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.

Cu peste 20 de ani de activitate pe piaţa bancară din România, Raiffeisen Bank are peste 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are de asemenea peste 4.800 de angajaţi, peste 300 de agenţii în toată ţara, aproximativ 700 de ATM-uri, 400 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.500 de POS-uri.
spot_img

Ultimele știri