Detectivii de gene cauta organismele modificate genetic ascunse

Organizatia Greenpeace cere Ministerului Agriculturii sa faca publice locatiile unde s-au cultivat plante modificate genetic in 2007 si 2008. Acesta este scopul campaniei "Detectivi de gene" lansata de Greenpeace.

"Este timpul ca cineva sa apere dorinta exprimata a romanilor de a nu manca OMG fata de interesele companiilor agrochimice si ale satelitilor acestora din guvern care ne trateaza pe post de cobai de vreme ce refuza sa faca publice locatiile unde se cultiva OMG si rezultatele analizelor de laborator pentru alimentele suspecte de pe rafturi", a declarat Gabriel Paun, coorodnator campanii Greenpeace. Acesta a mai spus ca orice roman poate fi "detectiv de gene".

Pentru inceput campania vizeaza culturile de camp, urmand ca a doua etapa sa vizeze si alimentele. Activitatea de detectiv de gene consta in prelevarea de probe in prezenta reprezentantilor Garzii Nationale de Mediu din culturile de porumb, soia, rapita si floarea soarelui suspecte ca ar putea fi OMG. Primii care au raspuns apelului de a deveni detectivi au fost fermierii ecologici.

Totodata, Greenpeace cere Ministerului Mediului sa finalizeze de urgenta interzicerea cultivarii porumbului modificat genetic MON810.

spot_img

Ultimele știri