Depozitul ecologic al Drobetei nu poate primi deseuri din judet

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, s-a declarat, luni, impotriva initiativei unor reprezentanti ai administratiei judetului de a pune la dispozitie depozitul ecologic in constructie celorlalte 63 de unitati administrativ-teritoriale din Mehedinti, potrivit Agerpres.

"Se vehiculeaza in mass-media locala tot felul de propuneri, unele destul de fanteziste, in legatura cu depozitul ecologic care va fi dat in folosinta la sfarsitul acestui an. Nu voi fi de acord cu punerea la dispozitie a acestuia altor entitati. Conform actualului proiect tehnic, depozitul va avea capacitatea sa preia doar deseurile menajere ale municipiului Drobeta Turnu Severin", a precizat, intr-o conferinta de presa, Gherghe.

In opinia acestuia, ar fi o lipsa de respect pentru severineni, care vor suporta cheltuielile cu executia depozitului, de a permite altora sa depuna deseuri in incinta depozitului a carui executie a inceput in martie 2009 si pentru ale carui lucrari se vor cheltui in final 40 de milioane de euro.

"Pentru a se da acordul utilizarii depozitului de toate localitatile judetului este nevoie ca si acestea sa contribuie cu bani la amortizarea investitiei, dupa ce populatia Drobetei va fi consultata, iar consiliul local va emite o hotarare in acest sens", a conchis Gherghe.

+ posts
spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri