COP16:  Laszlo Borbely: E nevoie de un efort de vointa pentru un nou acord global

Prezent ieri la discutiile din cadrul Conferintei ONU de la Cancun, Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a accentuat necesitatea unui efort de vointa din partea tuturor partilor, prin care sa se puna bazele unui nou acord global cu valoare juridica, care sa urmeze linia Protocolului de la Kyoto.

Potrivit ministrului, reperul esential al angajamentelor partilor ramine limitarea cresterii temperaturii globale la 2°C, si aceasta va solicita din partea tuturor economiilor majore ale lumii un efort imediat si mult mai sustinut decat cel promis de actualele angajamente individuale si agregate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

„In decembrie 2009, Copenhaga a reprezentat un moment al adevarului, pentru recunoasterea si intelegerea dimensiunii reale a efectelor negative ale schimbarilor climatice. Conferinta de la Cancun va furniza, speram, un sprijin puternic comunitatilor din intreaga lume care trebuie sa faca fata acestei provocari”, a subliniat Laszlo Borbely.

Ministrul Mediului si Padurilor a subliniat ca, desi Romania este afectata in acest moment de efectele crizei economice globale, tara noastra continua sa sustina angajamentele Uniunii Europene legate de sustinerea tarilor in curs de dezvoltare prin mecanismul de finantare timpurie (fast start finance). ”Fast start finance” este vazut si ca o punte foarte importanta pentru castigarea increderii reciproce intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, in efortul global de minimizare a efectelor schimbarilor climatice.

Negocierile, lipsite de progrese relevante

”Rezultatele inregistrate in procesul de negociere nu lasa sa se intrevada progrese relevante la nivelul celor doua documente de negociere (LCA si KP). Se remarca totusi progrese pe partea de adaptare, transfer de tehnologie, capacitate institutionala si finantare”, se arata intr-un comunicat remis de Ministerul Mediului.

In prezent, cel mai probabil scenariu privind rezultatul Conferintei de la Cancun consta in adoptarea unor decizii tehnice, de etapa, menite sa sustina progresul negocierilor in perspectiva adoptarii unui acord global in domeniul schimbarilor climatice pentru perioada post-2012.

Potrivit reprezentantilor ministerului, obiectivul Romaniei, ca de altfel al Uniunii Europene in ansamblu, ramane incheierea unui acord global cuprinzator in domeniul schimbarilor climatice, pentru perioada post-2012. In caz contrar, eforturile asumate unilateral de UE vor avea un cost mai ridicat din punct de vedere economic si social si nu vor avea impactul dorit la nivel global, de limitare a efectelor negative ale schimbarilor climatice.

Conferinta de la Cancun i-a prilejuit ministrului Mediului si Padurilor din Romania si un set de intilniri bilaterale cu oficiali ai SUA, ai grupului G77, ai Poloniei, Ungariei si Slovaciei. Reuniunile bileterale s-au axat atat pe aspectele de interes comun din domeniul schimbarilor climatice, cat si pe prioritatile si oportunitatile de dezvoltare prilejuite de Presedintia Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabila (CSD19), detinuta in acest moment de ministrul Laszlo Borbely.

Cititi si:

COP16: Teama esecului pluteste la Cancun

CORESPONDENTA COP 16: Un panaceu pentru finantarea efectelor incalzirii globale

Corespondenta COP16: Tinta de emisii 50-50-50 prinde forma la Cancun

WikiLeaks: Summit-ul de la Cancun, un esec comparat cu ”Cosmarul de pe Elm Street”
 

spot_img

Ultimele știri