Containere cu deșeuri, retrimise din Constanța în Bulgaria, Israel, Germania și Marea Britanie

Peste 3.000 de tone de deșeuri au fost descoperite în ultimele luni de Garda de Mediu în portul Constanța și trimise înapoi în țările de proveniență: Bulgaria, Israel, Germania și Marea Britanie. Dacă ar fi părăsit portul și ar fi ajuns pe teritoriul României, acestea ar fi fost arse, poluând aerul.

Un container cu aproximativ nouă tone de deşeuri, importate din Marea Britanie de o firmă din Vrancea, au fost depistate joi de autorităţi în Portul Constanţa și va fi returnat expeditorului.

„Poliţiştii de frontieră, în cooperare cu lucrători vamali (…), comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanta şi reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au descoperit un container, sosit din Marea Britanie, pentru o firmă de pe raza judeţului Vrancea care efectua activităţi de import în România. În fapt, echipa a constatat faptul că marfa din containerul controlat nu corespunde cu datele declarate şi cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală. Acesta era încărcat cu diverse produse electrocasnice second hand (produse în greutate de aproximativ 9 tone), iar în documentele de transport erau trecute elemente de mobilier şi jucării”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Coastă.

La începutul lunii iunie, comisarii Gărzii de Mediu Constanța au verificat două șlepuri care transportau, conform documentelor, 1.060 tone deșeuri metalice provenite din Bulgaria. Documentele privind transferul deșeurilor nu erau întocmite conform cerințelor Regulamentului (CE) 1013/2006, iar la controlul fizic s-a constatat că pe lângă deșeurile înscrise în documente, se aflau și alte tipuri de deșeuri în amestec cu acestea: deșeuri textile, ambalaje plastic, bucăți de cauciuc, cabluri electrice, motoare cu conținut de ulei, pământ și măturătură amestecată cu deșeuri metalice, filtre de ulei, ș.a.

Astfel, comisarii au dispus interzicerea accesului deșeurilor pe teritoriul țării și returnarea acestora în țara de expediție.

La sfârșitul lui mai a fost dispusă măsura returnării unui container expediat din Israel pentru o firmă din București pentru că în documentele vamale s-au declarat corpuri de iluminat, însă în realitate erau echipamente electrice și electronice defecte, cabluri de alimentare, carcase de telecomandă.

Garda de Mediu Constanța a mai dispus, în luna mai, returnarea a 35 de containere expediate din Germania. Conținutul era de deșeuri din plastic de echipamente electrice și electronice tocate, în amestec cu alte tipuri de deșeuri (lemn, carton, metal, cauciuc, baterii, bucăți de azbest, polistiren, textile, etc). Deșeurile urmau să ajungă la o societate din Ploiești, Prahova.

spot_img

Ultimele știri


Fatal error: Uncaught TypeError: fclose(): Argument #1 ($stream) must be of type resource, bool given in /home/greenreport/public_html/wp-content/plugins/wp-super-cache/wp-cache-phase2.php:2357 Stack trace: #0 /home/greenreport/public_html/wp-content/plugins/wp-super-cache/wp-cache-phase2.php(2357): fclose(false) #1 /home/greenreport/public_html/wp-content/plugins/wp-super-cache/wp-cache-phase2.php(2117): wp_cache_get_ob('<!doctype html ...') #2 [internal function]: wp_cache_ob_callback('<!doctype html ...', 9) #3 /home/greenreport/public_html/wp-includes/functions.php(5349): ob_end_flush() #4 /home/greenreport/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(310): wp_ob_end_flush_all('') #5 /home/greenreport/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(334): WP_Hook->apply_filters('', Array) #6 /home/greenreport/public_html/wp-includes/plugin.php(517): WP_Hook->do_action(Array) #7 /home/greenreport/public_html/wp-includes/load.php(1252): do_action('shutdown') #8 [internal function]: shutdown_action_hook() #9 {main} thrown in /home/greenreport/public_html/wp-content/plugins/wp-super-cache/wp-cache-phase2.php on line 2357