Construirea unui terminal de gaze naturale lichefiate la Marea Neagra este destul de indepartata

Construirea unui terminal de stocare a gazelor lichefiate la Marea Neagra este destul de indepartata, cea mai mare problema fiind aceea a tranzitului navelor de transport in Stramtoarea Bosfor, a declarat, vineri, directorul general adjunct al Directiei Internationale Gaz de France pentru Europa, Jean Francois Carriere.

"Pentru a face un astfel de terminal trebuie sa ai de unde sa aduci gazele. Ori la Marea Neagra apare greutatea transportului gazelor, pentru ca navele de mare tonaj trec cu dificultate prin Stramtoarea Bosfor", a spus Carriere.

Gaz de France, companie care detine Distrigaz Sud, va finaliza la mijlocul anului viitor unul din cele mai mari terminale de gaze lichefiate in Europa, la Fos Cavaou, in sudul Frantei. Compania a investit peste 500 milioane de euro in acest terminal, fiind al treilea operat in Franta. Capacitatea sa va fi de circa 8,25 miliarde metri cubi de gaze lichefiate pe an.

spot_img

Ultimele știri