Ceata in Beijing la doar 11 zile inainte de JO

Beijingul este invaluit in ceata cu 11 zile inainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. Acest fapt ridica semne de intrebare privind promisiunea chineza de a oferi atletilor o atmosfera curata, informeaza Reuters.

Poluarea cronica a orasului a fost una dintre cele mai mari preocupari pentru organizatorii Olimpiadei. Una dintre masuri a vizat scoaterea masinilor de pe strazi, incetinirea constructiilor si productia fabricilor.
In ciuda acestor masuri ceata continua sa invaluie capitala chineza care ar putea fi fortata sa inaspreasca aceste reguli.

Autoritatile orasului sustin ca ceata este cauzata de vremea umeda si nu de poluare. Calitatea aerului a atins gradul II care reprezinta nivelul satisfacator.

Reprezentantii Biroului de Protectie a Mediului din Beijing au confirmat planurile de reducere a factorilor care pot polua atmosfera.

Multi atleti si-au intarziat sosirea la Beijing pana in ultimul moment. Comitetul Olimpic a declarat ca ar putea reprograma probele de rezistenta pentru a preveni riscurile de imbolnavire la care sunt supusi atletii. Detinatorul recordului mondial la maraton, Haile Gebrselassie, a renuntat deja la aceasta proba din cauza pericolului de imbolnavire. Comitetul Olimpic al Australiei a declarat ca atletii sai au permisiunea de a se retrage daca poluarea reprezinta o amenintare.

Beijing-ul nu a mai avut o zi cu cer albastru de patru zile. Masinile din capitala chineza circula in zile alternative in functie de numarul de inmatriculare. Exceptiile sunt taxiurile, autobuzele si vehiculele olimpice.

Autoritatile chineze au declarat, saptamana trecuta, ca s-au inregistrat reduceri cu 20% a monoxidului de carbon si dioxidului de nitrogen fata de aceeasi perioada a anului 2007.

Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri