VIDEO Cea mai mare padure virgina de molid din Europa temperata se afla in Romania. Agent Green cere recunoastere si protectie internationala

Rezervația codrul secular Giumalău reprezintă cea mai mare padure virgina de molid, descoperită până în prezent, care a mai rămas în întreaga zonă de climă temperată a Europei. Organizația non-guvernamentală Agent Green solicită premierului Dacian Cioloș și ministrului Cristiana Pașca Palmer să facă demersurile necesare pentru a asigura pădurii virgine Giumalău statutul de rezervație a biosferei și de patrimoniu mondial natural UNESCO.

În ciuda tăierilor ilegale scăpate de sub control, natura salbatică a României nu încetează să ne uimească. Mulțumită UNESCO am aflat că Izvoarele Nerei ascund cea mai mare pădure virgină de fag din Uniunea Europeană. După ce am întrebat specialiștii am aflat că tot România adăpostește și cel mai vast molidiș pur din întreaga zonă de climă temperată a Europei”, a spus Gabriel Păun, naturalist și fondator Agent Green.

Pădurea Giumalău a primit statut de “Pădure neatinsă de topor” prin hotărârea consiliului de miniștri condus de generali precum Ion Antonescu și Radu Rosetti in sedinta nr. 284/19 martie 1941. Hotararea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 72 din 26 martie 1941.

Hotărârea politică a fost posibilă prin eforturile deosebite din anii ’30 ale cercetătorilor români Marin Dracea, Teodosie Botezat și prof. Mihai Gușuleac, sprijiniți de naturalistul de origine ceha Franz Czech.

Codrul secular Giumalău este localizat în partea de nord a Carpaților Orientali.

Suprafața totală este de 375 ha, din care 165 ha sunt păduri virgine și 210 păduri cvasivirgine, conform criteriilor stabilite prin ordinal de ministru 3397/2012.

Rezervatia se află în custodia Directiei Silvice Suceava, ocolul silvic Pojorâta.

Citește și:

WWF România: Pădurile virgine nu pot fi protejate dacă nu sunt identificate, cartate și recunoscute

spot_img

Ultimele știri