Care sunt companiile cele mai responsabile față de propriile emisii

Compania internațională de consultanță Carbon Clear a publicat recent un top al companiilor care au avut cele mai bune performanțe în domeniul managementului emisiilor de carbon. Compania de telecomunicații BT s-a clasat pe primul loc, fiind urmată de Marks&Spencer, Sky, Kingfisher și Unilever.

09_28_ftse_lead

Pentru realizarea clasamentului, experții Carbon Clear au analizat datele publicate de companiile incluse în prestigiosul index FTSE 100. Au descoperit că 99 dintre acestea au publicat anul acesta informații referitoare la emisiile de carbon, fie în cadrul unor rapoarte de sustenabilitate, fie în cadrul rapoartelor anuale, pe site-urile proprii sau pe micro-site-uri. Același număr de companii raportaseră și în 2014.

09_28_ftse_clasament

Dintre companiile incluse, 74 și-au stabilit ținte de reducere a emisiilor, însă doar una a luat în calcul date științifice. Tot atâtea au fost incluse într-un index de sustenabilitate, cele mai frecvente fiind FTSE4Good și Dow Jones Sustainability Index (DJSI).

55 de companii au evaluat relevanța indicatorilor măsurați (prin analize de materialitate) și riscurile pe care schimbările climatice le-ar putea avea asupra afacerii. 40 au mers mai departe și au luat măsuri pentru diminuarea acestor riscuri.

38 dintre cele 99 companii au achiziționat energie din surse regenerabile.

Sectorul financiar a fost sectorul cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește măsurile pentru reducerea emisiilor.

09_28_ftse_industrii

Stabilirea prețului pe carbon, o practică recurentă

Majoritatea companiilor evaluate și-au stabilit singure un preț pentru tona de carbon emisă, ca măsură preventivă pentru eventualitatea în care statele vor impune plata pentru generarea de emisii, în cadrul COP21, la Paris. Totuși, foarte puține companii au făcut publice datele.

Printre beneficiile acestei practici, specialiștii Carbon Clear mai menționează: scăderea emisiilor datorată unei planificări riguroase a activităților de reducere a amprentei de carbon, evaluarea riscurilor pentru afacere în cazul introducerii prețului pe carbon și responsabilizarea departamentelor pentru limitarea emisiilor în fiecare dintre acestea.

Citește și:

Raport CDP: companiile își pun singure un preț pe emisiile de carbon

Unde se stochează cea mai mare cantitate de carbon

Nivelul de dioxid de carbon din atmosferă a atins un nou record în martie 2015

Guvernele trebuie să-și tripleze cheltuielile pentru tehnologiile cu emisii scăzute de dioxid de carbon

spot_img

Ultimele știri