Guvernele trebuie să-și tripleze cheltuielile pentru tehnologiile cu emisii scăzute de dioxid de carbon

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a avertizat într-un nou raport că guvernele lumii trebuie să-și tripleze cheltuielile publice pentru tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon dacă se dorește păstrarea actualelor limite de încălzire globală, potrivit edie.net

centrala fotovolatica

Raportul AIE, care tratează problemele noilor tehnologii pentru obținerea energiei, a demonstrat faptul că interesul pentru aceste tehnologii este în continuă scădere și se apropie de limita minimă necesară pentru a opri creșterea cu peste 2 grade Celsius a temperaturii globale. Documentul argumentează că este puțin probabil ca viitoarele negocieri de la Paris, din luna decembrie, să conducă la un acord climatic suficient de ambițios și tocmai de aceea recomandă factorilor de decizie naționali să-și intensifice eforturile în sectorul energiilor regenerabile.

„Stabilirea obiectivelor noastre energetice și de mediu se bazează pe tehnologii mai bune. Cheltuielile guvernamentale anuale de astăzi pentru  cercetare și dezvoltare în domeniul energiei sunt estimate la 17 miliarde dolari. Triplarea acestora, așa cum se recomandă, solicită guvernelor și sectorului privat să colaboreze mai strâns și să se concentreze pe trecerea către tehnologiile cu emisii reduse de carbon”, a spus Maria van der Hoeven, director executiv AIE.

Raportul AIE susține că poveștile de succes recente, cum ar fi creșterea rapidă a utilizării panourilor fotovoltaice sau inaugurarea primei centrale electrice de mari dimensiuni din lume echipată cu tehnologie de captare și stocare a carbonului, indică faptul că există un potențial semnificativ pentru schimbare. AIE a solicitat mai mult sprijin pentru tehnologiile existente care sunt încă subutilizate, cum ar fi măsurile de eficiență energetică sau finanțarea inovațiilor. „Boom-ul industriilor gazelor de șist sau a petrolului de șist din ultimii ani este de neconceput pentru începutul acestui secol”, a mai spus van der Hoeven.

Citește și:

Borna de 2 grade Celsius este insuficientă pentru evitarea dezastrelor cauzate de încălzirea climei

Ai o idee de combatere a schimbărilor climatice? Înscrie-o în cea mai mare competiție europeană de start-up-uri eco

Cercetări care neagă schimbările climatice, finanțate de industria energetică

spot_img

Ultimele știri