Marathon-ul Reciclării. Campanie de educare a românilor cu privire la reciclarea deșeurilor

Până pe 31 decembrie, Ministerul Mediului și Marathon EPR Group desfășoară campania „Marathon-ul Reciclării”, cu scopul de a sensibiliza și educa cetățenii referitor la prevenirea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor. Vor fi susținute cursuri online pentru primării și școli.

„Schimbările climatice își fac resimțite efectele tot mai repede și au afectat toate părțile lumii, sănătatea umană și mediul înconjurător. Acestea reprezintă problema definitorie a timpului nostru, iar acum, mai mult ca niciodată, ne aflăm într-un moment critic. Tiparele meteorologice s-au schimbat, iar acestea amenință producția de alimente, provoacă inundații catastrofale și viituri care afectează comunitățile noastre deja fragile. Fără a acționa drastic azi pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător, costul adaptării la aceste schimbări în viitor va fi mai costisitor și mai dificil”, arată cei doi parteneri într-un comunicat de presă.

Pentru a întâmpina aceste probleme, campania „Marathon-ul Reciclării” va avea trei direcții de implementare:

O primă direcție a campaniei are ca scop informarea și educarea cetățenilor prin mijloace digitale astfel încât aceștia să devină mai responsabili în acțiunile lor zilnice și, implicit, să protejeze mediul. Campania va fi implementată în mediul digital pe canalele de social media ale companiei Marathon EPR Group S.A. cât și pe cele ale Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Ca și structură, în fiecare lună va fi abordată o nouă temă, iar la sfârșitul fiecărei luni va fi lansat un ghid de bune practici pe tema aferentă lunii respective.

Cea de a doua direcție are ca scop îndrumarea pentru implementarea corectă a prevederilor din Ordonanța de Urgență nr. 74/2018 în rândul Primăriilor și Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara, astfel încât să se îndeplinească obligațiile și să se atingă țintele de deviere de la depozitare. Se vor desfășura sesiuni de cursuri online începând cu luna septembrie adresate responsabililor  cu managementul deșeurilor din cadrul Primăriilor și  Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Cursurile vor fi susținute de specialiști în domeniu care vor arăta participanților cum pot implementa corect legislația privind modalitatea de gestionare a deșeurilor de ambalaje.

Cea de a treia direcție își propune cursuri de educare și conștientizare în școli legate de problemele de mediu și oferirea de soluții și bune practici axate pe colectare separată și reciclare. Prin intermediul cursurilor și workshop-urilor care se vor susține, scopul este de a educa viitoarea generație asupra problemelor actuale de mediu și a-i ghida spre implementarea de bune practici axate pe colectarea separată și reciclare. În funcție de contextul momentului, aceste cursuri se vor ține în mediul offline sau online.

Marathon EPR Group S.A. este o organizație de implementare a obligațiilor privind responsabilitatea extinsă a producătorului.

spot_img

Ultimele știri