Borbely: Prin POR vom cheltui banii alocati de UE

Romania va cheltui cel mai repede fondurile alocate de Uniunea Europeana prin intermediul Programului Operational Regional (POR), a declarat luni ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, cu ocazia Zilei Regiunilor, organizata la Bucuresti.

"Am convingerea ca prin intermediul Programului Operational Regional vom cheltui cel mai repede fondurile alocate de Uniunea Europeana pentru perioada 2007 – 2013. Am organizat Ziua Regiunilor pentru a arata tot ce are mai bun Romania si sper ca aceasta manifestare va deveni o traditie", a explicat Borbely.

Ministrul a mai adaugat ca in acest an 2008 autoritatile se vor axa in special pe depunerea proiectelor europene, urmand ca din 2009 sa fie absorbite aceste fonduri. In scopul de a promova regiunile de dezvoltare, oportunitatile de investitii si punctele lor de atractie, intr-un cort deschis publicului larg, cele opt Agentii pentru Dezvoltare Regionala au prezentat proiectele in desfasurare, zestrea culturala si atractiile turistice ale fiecarei regiuni.

Prin intermediul REGIO, UE aloca 4,4 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunilor Romaniei in perioada 2007-2013.

spot_img

Ultimele știri