Algele nu vor impiedica probele de sport nautic din cadrul JO

Algele care au invadat apele orasului Qingdao din provincia estica Shandong din China nu vor afecta probele de sport nautic ce se vor desfasura in orasul costal in cadrul Jocurilor Olimpice, sustin expertii oceanografi citati de agentia de presa Xinhua.

Suprafata acoperita de alge se micsoreaza, iar abilitatea lor de fotosinteza, principalul factor al inmultirii lor, s-a redus la 20% fata de inceputul lunii iunie, a declarat Zhou Mingjiang, cercetator in cadrul Institutului de Oceanografie din cadrul Academiei chineze de Stiinte.

„Algele se vor transforma in carbon, fara sa genereze toxine in timpul procesului”, a declarat acesta.

Algele albastre-verzi au umplut, vara trecuta, lacul Taihu, ceea ce a dus la micsorarea rezervelor de apa pentru 2 milioane de locuitori din orasul Wuxi. Zhou Miangjiang a subliniat, insa, ca spre deosebire de algele albastre-verzi care se formeaza in apele poluate, cele din Qingdao se formeaza doar in apele curate si nu afecteaza apa potabila.

„Calitatea apei indeplineste standardele necesare probelor de sport nautic din cadrul Jocurilor Olimpice”, a declarat, la randul sau, Sun Song, presedintele Institutului de Oceanografie.

Peste 130.000 de militari si voluntari au curatat, pana acum, aproape 50 de tone de alge. In prezent, suprafata acoperita de alge din aria de 49,48 de kilometri patrati care va gazdui probele de sport nautic s-a redus la 0,156 de kilometri patrati.

Algele au, insa, efecte neplacute pentru cei 217 atleti din 26 de tari care se antreneaza pentru JO. „Chestia asta verde se lipeste de navele noastre si ne incetineste viteza. In acelasi timp, trebuie sa fim atenti la barcile care curata apa”, a declarat atletul grec Iordanis Paschalidis.

spot_img

Ultimele știri