1 mln de tone de deșeuri de lemn colectat prin rețea proprie de reciclare

Compania EGGER Romania a atins pragul de 1 milion de tone de deșeuri de lemn colectat, prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak.

EGGER Romania, care deține din 2008 o fabrică în Rădăuți, județul Suceava din 2008, a depășit, în luna septembrie, pragul de 1 milion de tone de deșeuri de lemn colectat prin rețeaua națională de centre de reciclare Timberpak.

În Rădăuți, fabrica produce plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail.

Reprezentanții companiei afirmă ca depășirea pragului de 1 milion de tone de material reciclat este rezultatul unui efort constant desfășurat pe parcursul a 14 ani, începând din 2011.

Dacă în primul an au fost colectate aproximativ 5.400 de tone, volumele au crescut treptat.

În ciuda fluctuațiilor provocate de contexte externe, precum pandemia, EGGER a reușit să mențină fluxul, atingând în medie peste 110.000 de tone anual din 2019 până în prezent.

Potrivit acestora, această „realizare (…) confirmă angajamentul companiei față de economia circulară și își consolidează rolul de lider în privința colectării și reciclării materialelor din lemn uzat”.

Foto: Reciclarea deșeurilor de lemn de EGGER România Sursa - EGGER
Foto: Reciclarea deșeurilor de lemn de EGGER România Sursa – EGGER

„Evoluția confirmă, încă o dată, importanța rețelei Timberpak în atingerea obiectivelor de sustenabilitate ale companiei”, spun cei de la EGGER.

Alina Chifan, director comercial EGGER Romania, spune că aceasta colaborare, precum și investițiile pe termen lung generează un impact real pentru comunitate și mediu. „În același timp, suntem convinși că succesul economic merge mână în mână cu responsabilitatea față de resurse”, adaugă Chifan.

Infrastructura circulară

Din 2011, începând cu pregătirea platformei din Rădăuți pentru colectare, continuând cu deschiderea Timberpak-urilor din Cernica (2014), Cluj Napoca (2016), Chitila (2018) și încheind cu centrele din Arad și Brașov (2023), deschiderea fiecărui centru a reprezentat încă un pas din strategia companiei.

Prin rețeaua Timberpak, formată din cinci centre situate amintite mai sus, EGGER colectează, depozitează și prelucrează deșeuri din lemn provenite din surse diverse – de la cele care pot părea nesemnificative, cum ar fi rumeguș și așchii, până la mobilier vechi, paleți deteriorați, ambalaje sau deșeuri din construcții și demolări.

Încă din 2008, anul în care a fost deschisă fabrica din Rădăuți, EGGER și-a asumat un rol activ în economia circulară. Astfel, firma a aplicat o strategie pe termen lung pentru gestionarea sustenabilă a resurselor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră,

investind peste 20 de milioane de euro în infrastructura necesară reciclării lemnului.

Materialele sunt ulterior transportate la fabrica EGGER din Rădăuți, unde sunt inspectate suplimentar și reintegrate în producția de plăci de PAL, durabile și de înaltă calitate.

Atunci când reciclarea materialului nu mai este posibilă din motive care țin de calitate, acesta este valorificat energetic în centrala pe biomasă de pe platforma EGGER Rădăuți.

Aceasta platformă acoperă, din surse regenerabile, peste jumătate din necesarul energetic al fabricii.

Foto: Reciclarea deșeurilor de lemn de EGGER România Sursa - EGGER
Foto: Reciclarea deșeurilor de lemn de EGGER România Sursa – EGGER

CITEȘTE ȘI:

Ce înseamnă economie circulară și cum poate fi aplicată la nivel de comunitate

Doar 1,3% din economia României este circulară. Asociația Soluții Sustenabile propune exemple de economie circulară

Analiză: Cum arată planul României de a trece la o economie circulară până în 2030

 

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri