Voluntarii MOL Romania au grija de copii orfani

Aproape 100 de angajati ai MOL Romania au amenajat curtea casei Fundatiei Sfantul Francisc din Sansimion, judetul Harghita, unde vor locui copii orfani sau abandonati, in regim de colegiu cu profil agricol si de agroturism, potrivit reprezentantilor companiei.

Constructia va fi, pentru inceput, locuinta a 25 de copii si adolescenti orfani sau abandonati, cu varsta cuprinsa intre 14 si 19 ani. In urmatorii trei ani numarul copiilor va ajunge la 80. Colegiul deruleaza un proiect propriu de mediere a unor competente si cunostinte in domeniu, activitatea fiind specializata pe intretinerea si ingrijirea cailor de curse.

Echipa MOL Romania prin entuziasm,  proactivitate, bunavointa si dorinta de a ajuta ne-a adus energia solidaritatii dintre oameni.  Suntem indatorati si le multumim din tot sufletul, in numele Fundatiei Sfantul Francisc, pentru aceasta colaborare si pentru ca impreuna  putem sa ii facem fericiti pe copii”, a afirmat Tibor Kolozsvári, administratorul colegiului.

In ultimii ani, angajatii MOL Romania au mai lucrat in regim de voluntariat pentru amenajari in diverse case de copii ale Fundatiei Sfantul Francisc, la Deva, Tusnad, Rimetea si Lazarea. Cea mai recenta lucrare a fost amenajarea locului de joaca de la casa de copii Sfantul Francisc din Gheorgheni, Harghita.

spot_img

Ultimele știri