Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Viata Libera Galati: Lacat pe zabrele la Zoo

La finele saptamanii trecute, secretarul de stat Lucia Varga critica intentia autoritatilor locale din Tecuci de a inchide Parcul Zoo. Demnitarul spunea ca nu e admisibila inchiderea gradinii in conditiile in care Guvernul a alocat in acest an 38 de milioane de euro pentru modernizarea unor astfel de parcuri din tara. A urmat replica, primarului municipiului Tecuci, satul de amenzile primite.

Adevarul s‑ar putea gasi undeva la mijloc, intre cele doua opinii emise de catre guvern si autoritatile locale. Pe de‑o parte, pentru tecuceni ar putea fi o mandrie faptul ca orasul lor are o gradina zoologica cu animale exotice. Pe de alta parte, de parc zoologic le arde celor ce si‑au pierdut gospodariile in inundatiile din toamna anului trecut? De fapt, pana si rezolvarea acestei probleme se afla undeva la mijloc, pentru ca municipalitatea are un proiect. Acest plan ar putea fi unul realist, daca n‑am lua in calcul ca ne aflam in plina campanie electorala.

Cum au inceput discutiile?

Neintelegerile dintre autoritatile centrale si primarul municipiului Tecuci, Eduard Finkelstain, au demarat saptamana trecuta, in momentul in care secretarul de stat Lucia Varga a spus ca nu poate admite ca un parc Zoo precum cel de la Tecuci sa se inchida. "Municipiul Tecuci este singura localitate din tara care a anuntat Ministerul Mediului, in scris, ca renunta la gestionarea Parcului Zoologic", declara Lucia Varga. Secretarul de stat spunea ca dupa ce a vizitat Parcul Zoo din Tecuci a concluzionat ca acesta merita mentinut si dezvoltat, cu atat mai mult cu cat suprafata de spatiu verde din alte parcuri din localitate s‑a redus de la an la an. Secretarul de stat nu a explicat, insa, de ce a vizitat abia acum gradina zoologica, avand in vedere ca primarul Tecuciului a anuntat ca nu mai sustine obiectivul inca din octombrie anul trecut!

Replica

Pe de alta parte, Eduard Finkelstain a afirmat pentru �Viata libera" ca nu tine mortis sa inchida parcul, ca intentia autoritatilor locale este cu totul alta, dar ca primaria nu poate inghiti la nesfarsit amenzi cata vreme nu se vor putea respecta niciodata normele europene impuse in astfel de cazuri.

"Nu mi s‑a nazarit mie sa inchid gradina zoologica. Amenzile comisarilor de mediu ne‑au adus pana aici. Cand esti tot timpul sub spectrul amenzilor ajungi si la astfel de decizii. Legea nu este negociabila, iar atunci cand Guvernul impune respectarea unor norme nu poti sa te eschivezi", a sustinut primarul Tecuciului.
"Am gasit de cuviinta in aceasta situatie sa luam o masura, sa facem un pas inapoi si sa sistam temporar activitatea gradinii zoologice, care se afla acum la Administratia Pietelor si Oboarelor. Vom trimite carnivorele mari catre rezervatii, pentru ca nu ne mai puteam permite sa avem astfel de exemplare in gradina Zoo si vom forma o noua gradina doar pe erbivore si pasari, care sunt mai putin pretentioase, mai putin costisitoare. Am expus Consiliului Local acest punct de vedere printr‑un proiect ce a fost adoptat in unanimitate", a completat primarul.

Finkelstain a mai spus ca interventia Ministerului Mediului in problema gradinii zoologice s‑a produs intr‑un context nefericit, in timpul inundatiilor. Edilul a explicat ca nimanui nu‑i ardea atunci de depunerea proiectelor pentru parc atata vreme cat jumatate dintre tecuceni se cazneau sa scape de apa din case.

Au cu ce, dar n‑au cum

Dupa o vizita in zona cu pricina ne‑am lamurit de faptul ca, intr‑adevar, este destul de greu de imaginat ca in conditiile actuale carnivorele mari ar putea ramane acolo. Acest lucru este posibil numai daca cei numiti sa aplice legea in ce priveste protectia animalelor ar consfinti faptul ca leii se vor invarti in aceleasi custi de cativa metri patrati, tigrul siberian va continua sa traiasca intr‑un cotet cu bare de fier, iar ursii se vor inghesui dincolo de garduri asteptandu‑si portia zilnica de fructe. Sau mai exista o varianta: aceea ca autoritatile sa investeasca masiv pentru refacerea totala a parcului si extinderea acestuia.Vizitatorii sunt foarte putini desi, trebuie recunoscut, exemplarele aflate in captivitate la Zoo Tecuci sunt bine intretinute si ar putea atrage privirile oricui. Unul dintre administratorii unitatii ne‑a explicat ca e pacat ca frumoasele animale sa fie luate din parc, insa dincolo de toate e important ca acestea sa fie duse acolo unde ar putea beneficia de conditii mai bune.

Una peste alta, toata aceasta zbatere este inutila, cata vreme, exact la intrarea in gradina te intampina un afis care te anunta ca "amplasamentul este neautorizat si in curs de desfiintare".

Proiecte exista

Autoritatile locale intentioneaza, din spusele primarului, dezvoltarea parcului Crang, zona in care se afla si gradina. Proiectul cuprinde realizarea unui patinoar artificial ce va fi plasat in mijlocul parcului zoo pentru a recastiga atentia tecucenilor in ce priveste zona respectiva.

Pentru mai multe informatii viziteaza Viata Libera Galati

spot_img

Ultimele știri