Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Utilizarea în exces a îngrășămintelor cu fosfor și azot ar putea distruge Pământul

Utilizarea exagerată a îngrășămintelor artificiale precum cele fosfatice și azotoase în agricultura intensivă depășesc „limitele planetare” care permit susținerea vieții pe Pamânt, spune profesorul Stephen Carpenter, directorul Centrului de Limnologie (hidrobiologia apelor dulci) al Universității statului Wisconsin, citat de thewestsidestory.net.

ingrasaminte

 

„Nu mai avem mult până să atingem și să depășim limitele biofizice care îngăduie existența civilizației umane, așa cum o cunoaștem”, susține Carpenter. Profesorul și echipa sa  au examinat problema încălzirii globale datorate emisiilor de carbon și impactul acesteia, modul în care aceasta afectează creșterea nivelului mărilor și pierderea diversității, printre altele. Ei au descoperit că oamenii au determinat schimbarea amplă a ciclurilor naturale ale azotului și fosforului mult mai mult decât oricare alt fenomen, creșterea fiind de ordinul a 200 până la 300%. Spre deosebire de aceasta, creșterea carbonului a fost de numai 10-20%, însă a stârnit o adevărată zarvă în privința climei, a mai spus sursa citată.

Cercetătorii susțin că folosirea fosforului și azotului artificial pentru sporirea producției agricole nu este necesară în anumite zone ale lumii pentru că pământul deja conține conține numeroase substanțe nutritive care favorizează recoltele-record. Folosirea excesivă a acestor elemente pe terenuri unde ele sunt deja abundente are un impact asupra planetei determinând incapacitatea ei de a susține viața.

„Sunt unele părți ale lumii care sunt suprapoluate cu azot și fosfor, precum și alte părți unde oamenii nu dispun de cantitățile necesare pentru a produce hrana de care au nevoie”, spune Carpenter. Sfatul său este ca proprietarii fermelor de tip industrial să reducă folosirea nesabuită de îngrășaminte fosfatice sau azotoase pentru că astfel ei dezechilibrează ecosistemul.

Citește și:

Oamenii distrug Terra într-un ritm nemaivăzut în ultimii 10.000 de ani

Terra va fi afectată de un fenomen meteo de o intensitate fără precedent

20 august: Resursele naturale produse de Terra, in 2013, s-au epuizat

 

spot_img

Ultimele știri