Unul dintre misterele coroanei solare, descifrat de cercetatorii americani

Cercetatorii americani au reusit sa explice motivul pentru care coroana solara – un strat superior din atmosfera Soarelui – poate atinge temperaturi de peste 200 de ori mai ridicate decat cele de la suprafata astrului, relateaza Mediafax.

Este nevoie de multa energie pentru a incalzi coroana solara la cateva mii de grade Celsius și pentru a accelera la cateva sute de kilometri pe secunda viteza vanturilor solare care se propaga in toate directiile in univers, inclusiv spre Terra, sustine Scott McIntosh, al carui studiu a fost publicat in revista Nature.

Desi temperatura de la suprafata Soarelui este de aproximativ 6.000 de grade Celsius,  la nivelul coroanei solare temperaturile urca pana la 2-3 milioane grade Celsius. Coroana solara este mult mai indepartata de centrul astrului, unde se produc reactiile nucleare, sursa acestei energii termice. Cum poate aceasta energie suplimentara sa ajunga pana la coroana?

Fizicianul suedez Hannes Alfvén, laureat al premiului Nobel in 1970, a prezis existenta unor unde care vehiculeaza aceasta energie prin intermediul liniilor din campul magnetic ce parcurge plasma (particule incarcate electric) din coroana.

Echipa coordonata de Scott MacIntosh a putut sa detecteze aceste unde Alfvén multumita imaginilor de inalta definitie in spectrul ultaviolet, realizate cu o cadenta rapida (la fiecare 8 secunde) de satelitul Solar Dynamics Observatory (SDO).

Acestea se propaga cu o viteza foarte mare (200-250 kilometri/ secunda) prin plasma aflata in mișcare, a explicat intr-un comunicat profesorul Marcel Goossens de la Université Catholique din Louvain, care a luat parte la acest studiu.

Cu un flux de energie de 100-200 de wati/ metru cub, aceste unde "sunt suficiente pentru a furniza energia necesara pentru a propulsa rapidele vanturi solare și a compensa pierderile de caldura din regiunile calme din coroana solara", au concluzionat autorii studiului.

Insa "ele nu sunt suficiente pentru a furniza cei 2.000 de wati/ metru cub necesari pentru a alimenta zonele active din coroana", au mai spus autorii, care considera ca este nevoie de instrumente cu o mai buna rezolutie spatiala și temporala "pentru a studia intregul spectru de energie emisa in regiunile active". 

Foto: Theepochtimes.com

spot_img

Ultimele știri