Un profesor de fizica, cel mai mare furnizor de brazi de Craciun

Szoboszlai Attila, un fost profesor de fizica din Salaj, a renuntat la catedra pentru a-si infiinta o plantatie de brazi asa cum a vazut in Germania, scrie agrointel.ro.

Astazi, la 7 ani dupa ce s-a apucat de treaba in comuna Camar, dascalul se poate mandri ca este cel mai mare furnizor de pomi de Craciun din tara.

In Germania am vazut prima data, intr-o zona care semana foarte bine cu dealurile de la noi, o cultura de brazi ornamentali”, spune Szoboszlai Attila.

A luat legatura cu oameni de afaceri austrieci care aveau deja astfel de plantatii si i-a invitat in Salaj, pentru a vedea cu ochii lor daca terenul de aici ar avea potential pentru dezvoltarea unei astfel de culturi si la noi.

Parteneriatul dintre cei 3 a functionat ca pe roate. Attila a venit in afacere cu terenul luat in arenda, cu utilajele necesare (unele luate cu fonduri europene, prin FEADR), dar si cu forta de munca. Partenerii din Austria si Ungaria, care aveau deja in tarile lor plantatii mature, au venit cu baza pentru investitii.

Costul plantarii unui hectar de teren cu puieti de brad s-a ridicat la 6.000 – 8.000 de euro. Bineinteles, eu nu am avut banii acestia, mai ales ca vorbim, in total, de o investitie in cei cinci ani scursi pana in 2011, de aproximativ 3.000.000 de euro. Am facut acesti bani importand, incepand cu 2006, brazi de la partenerii mei, iar din vanzarea lor am finantat investitia in plantari”, explica Attila.

spot_img

Ultimele știri