Un lanț de magazine specializat în vânzarea de produse noi şi pre-utilizate își consolidează prezența în România

Filiala locală a retailerului olandez Used Products, specializat în vânzarea de produse noi şi pre-utilizate, își consolidează prezența pe piața românească și anunță un plan de expansiune care vizează mai multe deschideri de magazine în franciză, în următorii ani. Ținta companiei este să se extindă în orașele cu o populație de peste 50.000 locuitori.

”Preconizăm deschiderea a trei locații noi în următorii cinci ani, iar pe termen lung, ne așteptăm la peste zece aderări la franciza Used Products. Fiind un business pretabil și profitabil în orice parte a lumii, plănuim extinderea și pe plan internațional, vizând orașe din Regatul Unit și India”, declară Kun Norbert, Director de Franciză în cadrul companiei.

În prezent, la nivel de România, Used Products are trei magazine deschise în franciză: primul a fost lansat în 2018 la Cluj-Napoca, al doilea anul trecut, la Timișoara, iar al treilea în luna februarie 2022, la București.

Această ultimă deschidere a marcat și intrarea companiei pe piața din Capitală, noua unitate fiind amplasată în zona Calea Moșilor, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, cea mai mare parte, de 80 de metri pătrați, fiind alocată pentru interacțiunea cu clienții. Investiția în acest caz a fost de circa 60.000 de euro, din care 25.000 de euro pentru stocul de produse importate din Olanda, iar restul pentru mobilier, echipamente și amenajarea magazinului conform ”Manualului de Brand” după care se ghidează compania.

”La doar patru luni după deschiderea magazinului din Timișoara, l-am inaugurat și pe cel din București. Al treilea shop din rețeaua nostră de francize are două încăperi, prima fiind zona de showroom, unde potențialii clienți au posibilitatea să consulte diversitatea de produse puse în vânzare. Delimitată de showroom, se află zona de achiziții, destinată celor care doresc să vândă produse. Fluxul persoanelor care trec pragul magazinului crește de la o zi la alta, media la momentul actual fiind de aproximativ 50 de persoane pe zi, pentru următoarele două luni fiind estimată o dublare a acestui număr”, adaugă Kun Norbert.

Acesta mizează pe vânzări de 250.000 de euro pentru noul magazin din Capitală, pentru anul în curs, în prezent stocul de produse depășind 1.800, din categorii precum: telefoane mobile, laptopuri, tablete, console de gaming, aparate foto și video, televizoare, echipamente audio etc.

În 2021, filiala locală a retailerului olandez a înregistrat o cifră de afaceri de 823.000 de euro (cumulat cu magazinul din Timișoara, deschis în ultimele trei luni ale anului trecut), cu perspectiva unei creșteri accelerate în următorii ani, mai ales că România este considerată o țară ”cu viitor” pentru un astfel de business, pornind de la ideea că numărul competitorilor direcți este, încă, foarte redus.

Franciza Used Products este activă pe piața din Europa din 1997, cu peste 50 de magazine deschise în țări precum Olanda, Belgia, Germania și, din 2018, și în România.

spot_img

Ultimele știri