Prejudiciu de 500.000 de euro la Protecția Animalelor. Primăria Capitalei a sesizat Parchetul

Directorul General al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Mina Drăghici, a demisionat. Gestul vine în contextul în care mai multe controale efectuate de Curtea de Conturi și Corpul de Control al Primarului General au constatat o serie de nereguli la instituția pe care o conducea.
„Andrei Mina Drăghici, directorul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) din august 2018, și-a dat demisia din funcție. Directorul general Mina Drăghici a gestionat bugetul instituției ca pe propriul buzunar, iar acest lucru se vede clar din concluziile raportului Curții de Conturi, dar și din cele 3 rapoarte ale Corpului de Control pe care l-am trimis pentru verificări la ASPA”, se arată înr-un mesaj al lui Nicușor Dan, distribuit pe Facebook.
Astfel, potrivit unei comunicări a PMB, în urma verificărilor s-au constatat mai multe  abateri și prejudicii materiale care au avut loc în perioada 2018-2020:
  • 809.200 lei, provenite din achiziția a 24 de containere neutilizabile din punct de vedere al normelor sanitar-veterinare;
  • 535.493 lei, sumă provenită din achiziționarea și instalarea unor cuști pentru câini la adăpostul din Mihăilești, fiind încălcate următoarele prevederi legale:
        • Nu a fost constituită garanția de bună execuție a lucrărilor de construcții cuști metalice care fac obiectul contractului cu nr. 4704;
        • Nu a fost efectuată recepția cuștilor rezultate în urma derulării contractului de lucrări cu nr. 4704 /14.11.2019;
        • Nu există proces verbal de recepție a acestor cuști;
        • La construcția acestora nu au fost folosite numai materiale furnizate de executant, ci și materiale rezultate din vechile cuști, dar contravaloarea materialelor a fost plătită integral.
  • 147.902 lei, reprezentând cheltuieli de personal provenite din angajarea nejustificată a unor persoane detașate de la societăți private, conform raportului Curții de conturi 4706/DS.119/18.12.2020.
  • 103.305 lei, proveniți din efectuarea unor cheltuieli nejustificate în cadrul evenimentului ”Stop Abandon”.
  • 809.200 lei, sumă provenită din achiziționarea a două ambulanțe veterinare, fără obținerea autorizațiilor pentru funcționare de la Colegiul Medicilor Veterinari.
De-a lungul celor 4 ani de activitate, directorul general Mina Drăghici s-a făcut responsabil de realizarea mai multor achiziții publice restrictive și lipsite de transparență, acceptând oferte de la diverși operatori economici care nu corespundeau cerințelor din caietul de sarcini.
 În urma încheierii contractului de furnizare nr. 3605/05.10.2021, cu ALPRA CONTRACTOR SRL, având ca obiect furnizarea hranei pentru câinii cazați în adăposturile ASPA, s-au încălcat următoarele prevederi legale:
          • prin procedura de negociere fără publicare a unui anunț prealabil, autoritatea contractantă a schimbat cerințele minime stabilite prin caietul de sarcini inițial elaborat.
          • nu s-a realizat transmiterea unor invitații de participare la negocieri către mai mulți operatori economici
          • prin referatul de necesitate întocmit au fost indicate doar două firme cărora să le fie transmise invitațiile de participare pentru procedura de negociere fără publicare a unui anunț prealabil.
A fost încheiat contractul nr. 252/22.01.2021 cu SC ACTIV TOP CONSULTING DDD SRL, pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare fiind încălcate următoarele prevederi legale:
          • autoritatea contractantă a acceptat oferta operatorului economic SC ACTIV TOP CONSULTING DDD SRL, deși acesta nu corespundea cerințelor stabilite prin caietul de sarcini.
          • au fost încheiate contracte pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare cu un operator economic care nu era calificat şi autorizat în acest scop, la data încheierii contractelor, acesta nedeținînd avizele și autorizațiile necesare prestării unor astfel de servicii.
          • SC ACTIV TOP CONSULTING DDD SRL a subcontractat serviciile, fără ca acest aspect să fie prevăzut în caietul de sarcini și în contractul semnat.
În urma rapoartelor emise de cele două entități, Corpul de Control si Curtea de Conturi s-a hotărât trimiterea lui Mina Drăghici în două comisii de cercetare disciplinară.
Totodată, a fost sesizat Parchetul pentru indicii cu privire la săvârșirea unor fapte penale referitor la achizițiile făcute și Curtea de Conturi pentru verificarea legalității privind încheierea și derularea contractelor de achiziții publice. De asemenea, pentru prejudiciile materiale în valoare de aproape 500.000 euro ne vom îndrepta către organele abilitate pentru recuperarea acestora.
spot_img

Ultimele știri