Sute de întâlniri cu urșii și zero atacuri. Cum se protejează rangerii și fotografii de natură? 

Rangerii și fotografii de natură sunt printre oamenii care se întâlnesc cel mai des cu animalele sălbatice chiar în „casa” lor. Chiar dacă au avut sute de întâlniri cu urșii, acestea nu au avut consecințe nici pentru oameni, nici pentru animale. Contactul cu sălbatici se termină cel mai adesea când animalul își dă seama de prezența omului și se retrage. Ei recunosc însă că au existat și momente mai „pline de emoție”, dar pe care au reușit să le gestioneze cu succes. 

Florin „Hombre” Hălăstăuan, ranger în echipa Rewilding Romania și președinte al Federației Europene a Rangerilor, practică această meserie de 24 de ani, pe vremea când nici nu era bine definită în nomenclatorul de ocupații din România. Cu toate acestea, el a povestit, la dezbaterile de la Făgăraș Fest, că întâlnirile cu cel mai mare mamifer de la noi au fost numai la distanță. 

„Eu încă n-am avut și sper să nu am ocazia să mă întâlnesc la mai puțin de 10 m în fața în față. M-am întâlnit la 100 de metri, m-am întâlnit la 200, la 50 de metri, dar fiecare și-a văzut de treaba lui. El s-a dus unde aveam treabă, eu m-am dus mai departe unde aveam treabă”,

a spus rangerul. 

Ce este important? Ca rangerii să evite să meargă singuri chiar și pe traseele scurte. Recomandarea este ca ei să plece în echipe de cel puțin două persoane. Hombre subliniază însă că urșii simt mirosul oamenilor și de obicei îi evită. Cele mai periculoase situații sunt însă când urșii cred că oamenii atentează la hrana sau puii lor.  

„Dacă vorbim de un urs care trăit în sălbăticie, el ne simte de la kilometri, dacă simte mirosul, pleacă el, dacă nu-l ameninți. Nu te amenință cu nimic, dacă păstrezi distanța și te retragi. De ce ursul a atacat la stână și a lovit ciobanu? Ciobanul, în lipsa lui de cunoștințe, se duce să salveze oaia pentru că trebuie s-o plătească. (…) Evident că atunci când tu vrei să-i furi ursului mâncarea, el atacă”, spune el. 

„Foarte rar se întâmplă ca turiștii să dea nas în nas cu ursul și, când se întâmplă, probabil sunt factori specifici pentru acel caz. (…) Singura parte rea este să ai ghinionul să fii între ursoaică și pui, să fii în mijlocul lor. În rest, îi arunci rucsacul, dacă e aproape, îi dai de lucru și te retragi”, a mai arătat Hălăstăuan. El a povestit chiar un moment în care rucsacul cu o cameră a fost aruncat și astfel au fost surprinse imagini inedite cu animalul.   

Alexandru Olteanu, ranger în cadrul Fundației Conservation Carpathia, unul dintre organizatorii Făgăraș Fest, subliniază și el că ursul nu atacă oamenii decât în condiții foarte speciale. 

„Ursul, în mod natural și normal, nu pradă oamenii. (…) Mass-media alimentează foarte mult o imagine a ursului care nu reflectă întocmai realitatea. (…)  Este foarte contextual totul: ciobani, gunoaie, Transfăgărășan, turiști care riscă și vor selfie și așa mai departe versus ranger – urși sălbatici din pădure. Nici eu, în 2,5 ani, nu am avut o întâlnire cu ursul care să mă determine să folosesc sprayul de urs. Nu a fost nevoie. De fiecare dată când m-am întâlnit cu un urs, el a sesizat prezența și m-a evitat”,

a povestit rangerul. 

Comportamentul firesc al animalului este să ocolească omul și este important să ne facem simțită prezența. 

„Pentru asta nu trebuie să facem mult. Prin simplu faptul că suntem în pădure, toate animalele sunt sensibile la prezența noastră. Avem haine care sunt spălate cu detergent, cu balsam, iar urșii au miros foarte fin, purtăm spray-uri, deodorant, care astea sunt foarte evidente pentru animale pe raze de sute de metri în jurul nostru în funcție de direcția vântului”, a adăugat Olteanu. 

„Problematică asta a ursului este destul de complexă. (…) Șansele în primul rând ale întâlnirii cu un urs sălbatic sunt destul de mici. Dacă vorbim despre urși habituați, care deja tolerează prezența omului, ei se raportează diferit la om”. 

La rândul său, Daniel Opaiț, care este fotograf de natură, în special de mamifere mari, de 20 ani, a avut sute de întâlniri cu ursul în habitatul său. În cadrul Făgăraș Fest, el a organizat un atelier pentru fotografii de natură amatori

Cel mai important dacă ai parte de o întâlnire cu ursul, spune Daniel Opaiț, este „bunul simț”. 

„Să știi când ești prea aproape, când animalul sălbatic este agitat sau nu dorește să fii acolo. Să respecți ursul prin ceea ce faci. Să ai un spray special la îndemână și să știi să îl folosești”, a explicat el. 

Cu toate acestea, Opaiț a fost în situația de a folosi spray-ul o singură dată. Dintre toate întâlnirile cu animalele, doua trei au fost „cu emoții”. 

Daniel Opaiț, alături de participanții la turul ghidat de fotografie de natură de la Făgăraș Fest

„Aș spune că 1% din întâlniri au fost tensionate, de la surprinderea unui mascul mare în iarba înaltă ce a declanșat un atac de intimidare, la o ursoaica cu pui aflată în vegetație abundentă ce a schițat un atac de intimidare și la un urs tânăr, aflat într-o stare fizică precară, ce m-a urmărit un kilometru, în salbaticie”,

a povestit el.

Pericolul să fii atacat de urs în pădurile din România nu este mai mare decât acela de a fi lovit de un copac sau chiar de fulger. 

––

Făgăraș Fest a avut loc între 10 și 12 iulie, la Sebeșu de Sus, comuna Racovița, din județul Sibiu, și timp de trei zile au loc concerte, drumeții, dezbateri și activități în natură la poalele Munților Făgăraș.

Programul a inclus peste 30 de tururi ghidate, concerte susținute de Vița de Vie, R.O.A. și Filarmonica de Stat din Sibiu, dar dezbateri, activități pentru copii și proiecții de film în aer liber. 

Pentru a proteja campingul unde au stat o parte dintre participanții la festival, Conservation Carpathia a avut grijă să îl îngrădească cu un gard electric care a fost strâns după eveniment. De asemenea, managementul deșeurilor a fost făcut cu mare grijă, astfel încât să nu atragă animalele sălbatice, iar locul să rămână curat după terminarea evenimentului. 

CITEȘTE ȘI:

„Urșii nu au granițe, dar legile noastre da”. Câți urși pierdem în accidente, braconaj și capcane?

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri