Subvenții de 200 de miliarde de dolari pentru combustibili fosili

Guvernele țărilor membre OECD și ale altor țări emergente cheltuie în fiecare an între 160 și 200 de miliarde de dolari pentru subvenționarea producției și consumului de combustibili tradiționali, conform unui raport publicat ieri de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Specialiștii avertizează că aceste practici, desi mai puțin ample decât acum 3 ani, îngreunează lupta împotriva  schimbărilor climatice.

09_22_oecd_lead

„A venit momentul ca țările să demonstreze că iau în serios lupta împotriva schimbărilor climatice, iar stoparea investițiilor în combustibilii fosili, extrem de dăunători, este un bun început. Acest nou raport demonstrează nevoia de a renunța la politicile actuale, care nu sunt decât niște relicve ale unui trecut în care poluarea era considerată un efect secundar tolerabil al creșterii economice”, a declarat Angel Gurria, Secretarul General al OECD.

Acesta mai atrage atenția asupra faptului că suma cheltuită pentru subvenționarea energiei obținute din combustibili fosili este de aproape 2 ori mai mare decât cea de care ar fi nevoie pentru a îndeplini obiectivele de mediu stabilite la nivel intenațional.

Subvenții pentru consumatori, facilități pentru industrie

Pentru realizarea raportului, specialiștii OECD au analizat aproape 800 de proiecte fiscale și planuri de cheltuieli folosite de cele 34 de țări membre OECD și de alte 6 țări cu economii emergente, parte din G20 (Brazilia, China, India, Indonezia, Rusia și Africa de Sud).

Au descoperit măsuri care încurajează producția și consumul de enegie obținută din surse tradiționale, precum reducerea prețurilor pentru consumatori casnici sau reducerea costurilor de explorare și exploatare pentru companii din sectorul petrolului și a gazelor.

Autorii raportului susțin că guvernele ar fi putut să diminueze sprijinul acordat acestei industrii odată cu scăderea prețurilor la petrol din ultimul an, care a redus costurile cu energia electrică, atât pentru consumatorii industriali, cât și pentru cei casnici.

 

Citește și:

Renunțarea la combustibili fosili nu înseamnă sfârșitul civilizației moderne

Piața de carbon a Europei nu încurajează renunțarea la combustibili fosili

Ziare.com: UE vrea sa scoata din orase masinile pe combustibili fosili pana in 2050 

spot_img

Ultimele știri