Strategia națională privind economia circulară va fi aprobată până la finalul lui 2022

Consilierul ministrului mediului pentru managementul deșeurilor si economie circulară, Călin Mocanu, a anunțat miercuri că strategia națională privind economia circulară va fi aprobată până la finalul acestui an, iar anul viitor va fi gata și planul de acțiune privind implementarea acestei strategii.

Ministerul Mediului, împreună cu Ministerul Economiei și Direcția de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatul General al Guvernului au aplicat un proiect care a și primit, în luna iulie anul trecut, finanțare astfel încât începând cu 7 martie, săptămâna trecută, a fost lansat. Până la sfârșitul semestrului II, respectiv sfârșitul acestui an, va fi elaborată strategia națională privind economia circulară, aprobată prin HG. Până în sem III anul 2023, vom avea și planul de acțiune privind implementarea acestei strategii privind economia circulară”, a declarat Mocanu, în cadrul conferinței „Financing the circularity”, un nou eveniment marca Green Report, realizat în parteneriat cu Reciclad’OR.

Mocanu a reamintit că măsurile introduse în PNRR prevăd revizuirea întregului cadru general în ceea ce privește managementul deșeurilor și implicit elaborarea unei strategii naționale privind economia circulară. În acest sens, anul trecut a fost modificata și Legea deșeurilor, astfel încât să avem legislația armonizată și conformă cu cea europeană.

În PNRR, în componenta C3 – „Managementul deșeurilor” sunt stabilite foarte clar toate investițiile care se pot face și pot fi finanțate prin PNRR, iar multe dintre acestea se adresează administrațiilor publice locale – UAT.

Investiții care vor putea fi finanțate prin PNRR, menționate de Mocanu în cadrul conferinței:

  1. Vom avea 452 de milioane de euro pentru înființarea de platforme pentru colectarea de deșeuri cu acord voluntar. Aici pot fi aduse cu titlu gratuit de către cetățeni toate acele tipuri de deșeuri care nu sunt colectate door-to-door de către operatorii de salubritate. Discutăm despre deșeuri și demolări, saltele, cauciucuri uzate, DEEE și alte tipuri de deșeuri care nu sunt preluate”.
  2. Altă măsură investițională va fi aceea privind înființarea a 13.752 de insule ecologice digitalizate. Acestea sunt așa zisele insule pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe minim patru fracții din cartierele cu locuințe colective. Și astăzi există o formă mai puțin modernă a acestor tipuri de insule – acele țarcuri. Acestea vor fi digitalizate. Asta înseamnă că vom colecta informații cu privire la persoanele care vor veni să arunce deșeuri reciclabile în aceste insule, cantitățile colectate și așa mai departe”.
  3. Pentru mediul privat avem inclusă o componentă în PNRR, respectiv finanțarea în cuantumul a 220 de milioane de euro a unor fabrici de reciclare, instalații mari de reciclare. Ministerul Mediului o va derula prin AFM. Este o schemă de finanțare cu ajutor de stat”.

Potrivit oficialului, toate proiectele vor fi lansate în cel mai scurt timp astfel încât să ne putem respecta angajamentele asumate prin PNRR, de a implementa până la finalul anului 2024 mai bine de jumătate din aceste investiții, iar până la finele lui 2026 să cheltuim toți banii alocați.

În ceea ce privește colectarea de date privind reciclarea, Mocanu a spus că acestea vor fi preluate de la insulele digitalizate, dar și de la acele platforme unde vor fi aduse deșeuri de mari dimensiuni.

Prin investițiile din PNRR se dorește (…) a contribui cu cel puțin 4,5% la ținta de reutilizare a 50% din cantitatea totală de deșeuri municipale până în 2025 – care e target asumat”, a mai adăugat consilierul.

Citește și: România va fi împânzită de insule digitalizate de colectare și se va ști ce aruncă și cât aruncă fiecare cetățean  

Financing the circularity, conferință reper în promovarea economiei circulare în România

spot_img

Ultimele știri