Un nou caz de poluare atmosferica la Ploiesti, soldat cu amenda de la Garda de Mediu

Fabrica Isover din Ploiesti a fost amendata de Garda de Mediu Prahova, dupa ce, in urma unui control, comisarii institutiei au constatat ca instalatia de retinere si evacuare a gazelor arse s-a defectat, existand suspiciunea unei poluari cu fenol si aldehide, informeaza Mediafax.

Potrivit sefului Garzii de Mediu Prahova, comisarul Stefan Popescu, institutia a amendat, marti, cu 50.000 de lei fabrica Isover care functioneaza in Ploiesti si care produce vata bazaltica. 

Fabrica a fost amendata dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, comisarii Garzii de Mediu Prahova au mers la Isover si au constatat ca instalatia de retinere si evacuare a gazelor arse s-a defectat, iar avaria nu a fost raportata autoritatilor de mediu din judet. 

Petrotel Lukoil, pe lista firmelor amendate

Comisarul sef Stefan Popescu a spus ca exista suspiciunea unei poluari cu fenol si aldehide, astfel ca reprezentantii Isover trebuie sa se prezinte la sediul Garzii de Mediu cu rezultatele monitorizarii in privinta emisiilor celor doua substante.  

”In momentul in care instalatia de retinere si evacuare a gazelor arse se defecteaza nu mai ai control asupra gazelor arse care sunt emise in atmosfera. Urmeaza sa stabilim si daca valorile de fenol si aldehide au fost depasite, iar in acest caz vom lua noi masuri", a declarat astazi seful Garzii de Mediu Prahova. 

Potrivit acestuia, in ultimele zece zile, Garda de mediu Prahova a mai dat alte doua amenzi de cate 50.000 de lei rafinariei Petrotel Lukoil, pentru ca nu a luat toate masurile pentru prevenirea emisiilor de hidrocarburi in atmosfera. 

Zeci de ploiesteni si locuitori ai unor comune limitrofe municipiului Ploiesti au sunat, saptamana trecuta, la numarul pentru apeluri de urgenta 112 si la dispeceratul Primariei Ploiesti reclamand ca in oras se simt mirosuri greu de suportat. 

Totodata, autoritatile de mediu din Prahova au inregistrat, in ultimele zece zile, depasiri ale indicatorilor la benzen si azot, insa pana in prezent nu a fost identificata sursa poluarii.

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri