Legea prin care va fi hotarata soarta cainilor comunitari a fost amanata de plenul Camerei Deputatilor.
Legea care prevede gestionarea cainilor comunitari a fost aprobata saptamana trecuta de Comisia pentru Administratie din cadrul Camerei Deputatilor si urma sa fie votata astazi in plen.
Organizatiile de protectie a animalelor solicita votarea Proiectului de lege 912/2007, Legea „Marinescu 2” cu respectarea formei adoptate de Senatul Romaniei, si anume gestionarea cainilor comunitari prin prindere, sterilizare, identificare si returnare a celor blanzi, cat si controlul reproducției cainilor cu stapan.
„Sedinta s-a incheiat. Legea nu a fost discutata astazi pentru ca a fost pe o pozitie mult prea indepartata pe ordinea de zi. Ramane sa intre din nou luni“, a declarat pentru Green Report Carmen Arsene, vicepresedinta Federatia Nationala pentru Protectia Animalelor (FNPA).
Ea precizat ca au fost prezente aproximativ 150 de persoane in balcoanele Camerei Deputatilor pentru a asista la hotararea membrilor camerei asupra legii prin care va fi hotarata soarta cainilor fara stapan.
„Daca si saptamana viitoare legea va fi amanata, atunci vom organiza un nou miting in fata Palatului Parlamentului la care vor participa in jur de 400 de persoane“, a mai spus Carmen Arsene.