Rompetrol a donat 10.000 de dolari pentru dotarea echipajelor ISU-SMURD Bihor

Grupul Rompetrol a sustinut cu 10.000 de dolari dotarea echipajelor ISU-SMURD Bihor cu un sistem informatic de asistare decizionala unic in Romania (foto), ce va fi folosit in timpul misiunilor de urgenta.

„Acest proiect vine ca o reconfirmare a angajamentului nostru fata de sustinerea unui domeniu vital cum este sanatatea. Prin acest demers, dar si si prin parteneriatul anual cu SMURD de donatie de carburant Jet A1 pentru operarea elicopterelor ce intervin in situatii de urgenta, ne dorim sa contribuim la facilitarea actiunilor medicale si salvarea de vieti omenesti” declara Alexey Golovin, director comunicare si marketing al Grupului Rompetrol.

Proiectul propus de Asociatia Sartiss si derulat in perioada 30 August – 10 Decembrie 2011 a avut ca obiectiv dotarea echipajelor de descarcerare cu un sistem informatic mobil de asistare decizionala (Crash Recovery System) format dintr-un program care contine toate modelele si structurile vehicolelor existente in uzul civil (20.000 de modele) si calculatoare portabile. Acest soft va permite identificarea rapida de catre echipa de descarcerare a acelor elemente de structura care pot pune in pericol viata victimelor sau a salvatorilor, inlaturarea lor si extragerea persoanelor blocate in caroseria avariata, facilitand totodata interventia rapida a echipei medicale.

In derularea proiectului au fost implicati 10 voluntari care au desfasurat 11 sesiuni de instruire in utilizarea sistemelor informatice mobile pentru 132 de persoane, membri ai echipajelor de descarcerare, ai echipelor de prim ajutor si personalului din dispeceratul ISU Bihor. De asemenea, beneficiile acestui program au fost prezentate in cadrul Conferintei Nationale de Medicina de Urgenta si Salvari in Situatii Speciale.

Cele 10 echipajele de descarcerare din cadrul SMURD Bihor deservesc unele din cele mai aglomerate rute de tranzit si turistice din Romania care strabat judetul Bihor: DN1, DN 79, DN76, inregistrand in 2011 aproximativ 5500 de interventii de prim ajutor (peste 250 de descarcerare). Acest serviciu face parte din structurile operative ale Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Crisana”.

Cosmin Zaharia

spot_img

Ultimele știri