Pungile cu aditivi carcinogeni si mutageni invadeaza piata

Efectele ecotaxei pentru pungile de plastic au inceput deja sa se vada, productia a scazut in ultimele doua luni, iar problema pungilor oxo-degradabile trebuie rezolvata pentru a nu induce in eroare cumparatorii din supermarketuri. De asemenea, Ministerul Mediului trebuie sa asigure respectarea legii, trebuie sa se aplice sanctiuni pentru reclama inselatoare si sa se asigure taxarea tuturor sacoselor care nu sunt biodegradabile si compostabile, au spus la unison reprezentantii Agent Green si Salvati Dunarea si Delta, in cadrul conferintei „Pungile cu aditivi carcinogeni si mutageni invadeaza piata”.

Romania are toate coordonatele pentru comercializarea si producerea pungilor biodegradabile, care, desi mai scumpe, protejeaza mediul si se biodegradeaza in natura, putand fi folosite si pentru compost. Existenta pe piata a sacoselor oxodegradabile, necompostabile si care contin metale grele, nu face altceva decat sa induca in eroare producatorii, consumatorii si retailerii si la nerespectarea normativei europene, EN 13432, sustin reprezentantii celor doua organizatii.

Biodegradabilitatea presupune influenta unui microorganism, este caracteristica materiilor prime si compostabilitate. Conform normei europene, in 6 luni materialul trebuie sa se descompuna in proportie de 90%. Pe de alta parte, oxodegradabil inseamna utilizarea unui aditiv care ajuta la degradarea mai rapida a plasticului, dar acesta nu dispare, ci se degradeaza tot in polietilena, a explicat in cadrul conferintei de astazi Alina Mihaescu, reprezentant in Romania al institutului Vincotte, un organism de analiza si certificare din Belgia.

„Industria, retailerii si legiuitorii trebuie sa vorbeasca aceeasi limba, de asta este importanta standardizarea. Competitia trebuie sa se bazeze pe standarde comune”, a tinut sa precizeze Marco Versari, expert pe plastic biodegradabil de la Novamonte.

Chiar daca in tara noastra nu exista inca un laborator de certificare a produselor din plastic biodegradabil, producatorii romani care folosesc materie prima certificata ca biodegradabila pot apela la organismele de certificare, cum este Vincotte, pentru certificarea produselor finite. In vreme ce pentru testarea materiei prime sunt necesare 6 luni, pentru pungile produse din materii prime deja certificate sunt necesare doar doua saptamani pentru obtinerea certificarii, a mai spus Alina Mihaescu.

Normativa europeana EN 13432 stabileste standardele pentru materialele biodegradabile si compostabile. Sacosele oxodegradabile nu intra in categoria biodegradabile, fiind realizate de fapt tot din plastic conventional in proportie de aproximativ 98%. In cadrul conferintei de astazi, cele doua organizatii, Agent Green si Salvati Delta au facut apel la organismele guvernamentale si de control pentru o mai buna aplicare a legii.

spot_img

Ultimele știri