Peste 120 de oameni s-au antrenat la "Roaba de cultura"

Miscarea in aer liber a definit primele doua zile ale acestui sfarsit de saptamana la "Roaba de cultura". Vineri seara, pe pajistea din zona Pescarus a Parcului Herastrau, peste 80 de participanti s-au antrenat sub comanda lui Costin Bucura, de la World Class, la cursul de Combat Force.

Indiferent de varsta sau daca au avut sau nu echipament participantii au reusit sa scape de stresul acumulat in cursul saptamanii.

In cele 60 de minute de fitness, Costin a predat miscari specifice Combat Force: lovituri de brate si de picioare, combinate cu deplasari si eschive. Muzica energica a completat voia buna de pe pajiste.

"E incredibil cata energie am acumulat in aceasta ora. Mi-au placut foarte tare exercitiile propuse de antrenor. Iar faptul ca le-am facut in aer liber a facut perfecta aceasta clasa de fitness. O sa revin cu placere in fiecare weekend aici, sa fac sport”, a declarat Ioana Popescu.

De asemenea, sambata dimineata cursurile de Power Yoga au deschis succesiunea evenimentelor din aceasta zi. Dornici de a invata ceva nou numerosi spectatori s-au alaturat celor 30 de cursanti de la Word Class. Tot sambata, de la ora 17.00, copiii sunt invitati la sarituri cu sacul, la un inedit concurs cu roabe si la sarpele de hartie.

Activitatile sportive de la "Roaba de cultura", sustinute de cei de la World Class au loc in fiecare sfarsit de saptamana, in zilele de vineri si sambata, pana in 15 octombrie.

Duminica, 14 august, la ora 18:00, vor avea loc o demonstratie si curs de Tai Chi, cu Adrian Sarbu, iar la ora 20:00, concert Merci Band.

“Prin “Roaba de cultura” ne-am dorit sa aducem cultura in natura, acolo unde sunt oamenii si sa venim cu o alternativa la petrecerea timpului liber prin muzica, dans, pictura sau teatru. Un deziderat al acestui proiect este realizarea unei punti prin intoarcerea la valori, la cultura si dialog. <<Roaba de cultura>> este un exercitiu pe care fiecare dintre noi il poate face”, a spus Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution.

Proiectul„Roaba de cultura” ofera in mod gratuit alternative culturale pentru petrecerea timpului liber in natura.

Proiectul este initiat de Asociatia Green Revolution, in parteneriat cu Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) si FiorArte, si sprijinit de Ciuc, Cumpana, World Class, Editura Nemira, Lipton, Recolamp, Biciclop, Perpetuum Cycle, Free Rider, Metropotam, Zile si nopti, inparc.ro si b365.ro.

Pana pe 15 octombrie 2011, proiectul, desfasurat intr-un spatiu multifunctional din Parcul Herastrau, pe pajistea din zona Pescarus, propune publicului concerte de muzica clasica, electronica, cursuri de dans, ateliere de pictura si olarit si diverse activitati sportive. De asemenea, vor fi prezentate piese de teatru si se vor realiza proiectii de filme in parteneriat cu institutele culturale.

Pasionatii de lectura vor putea inchiria carti, in mod gratuit, pe care le pot citi numai in spatiul amenajat. Cei care vor dori sa continue lectura a doua zi pot face o rezervare a cartii pentru 24 de ore. Zona ,,Roaba de cultura” beneficiaza de acces Wi-Fi gratuit.

Accesul in zona ,,Roabei de cultura” este liber sapte zile pe saptamana, astfel: de luni pana joi, in intervalul orar 10 – 22.00 iar de vineri pana duminica, intre orele 10.00 – 02.00.

Cosmin Zaharia

Citeste:

La „Roaba de cultura”, Tai Chi si Power Yoga

Week-end plin cu „Roaba de cultura”

Cursuri de prim ajutor cu instructor formator SMURD la "Roaba de cultura"

Program special in acest week-end la ”Roaba de cultura”: magicieni, concerte si olarit

spot_img

Ultimele știri