Bani de la mediu pentru reabilitarea dealului afectat din Dambovita

Reabilitarea dealului afectat de alunecari de teren in comuna damboviteana Pucheni si refacerea drumului judetean 724 avariat de acest fenomen vor fi realizate din bani provenind din Fondul de Mediu, a declarat, luni, premierul Emil Boc, aflat in zona unde 2.500 de localnici au ramas izolati, informeaza Mediafax.

"Am luat o decizie impreuna cu Consiliul Judetean Dambovita, cu domnul presedinte Florin Popescu, de a gasi o formula, inclusiv cu sprijin guvernamental, sa gasim o ruta alternativa, pana se va stabiliza si reabilita acest drum. Pentru reabilitarea acestui deal, am discutat si cu domnul ministru Blaga (n.r. – al Administratiei si Internelor), vom gasi o solutie de finantare prin fonduri de mediu, pentru ca aceasta lucrare, la o prima aproximare, din cate vad, costa cateva milioane bune de euro, de aceea sursa de finantare este Fondul de Mediu, care are bani prevazuti pentru reabilitarea unor asemenea situatii", a declarat premierul Emil Boc.

Si ministrul Mediului si Padurilor, Lazlo Borbely, a facut referire, luni, in cadrul unei conferinte de presa, la situatia alunecarilor de teren din Dambovita. “Acolo sunt specialisti care trebuie sa faca un proiect pentru a repune in circulatie drumul afectat. Maine voi da o ordonanta prin care prin Fondul de Mediu sa fie alocati bani pentru a rezolva problemele de acest gen inclusiv a acestei alunecari din Dambovita, astfel incat sa nu fie afectat bugetul de stat”, a declarat acesta.

Seful Executivului a spus ca o echipa tehnica de proiectanti si tehnicieni va face evaluarea situatiei si, dupa terminarea expertizei, lucrarea de reabilitare a dealului afectat de alunecari de teren va fi finantata prin Fondul de Mediu.

"Urmeaza ca saptamanile viitoare, in Guvern, deja sa facem modificarea prin care sa permitem ca Fondul de Mediu sa finanteze o asemenea structura", a afirmat Boc.

Intrebat cand vor avea oamenii din nou drum, premierul Emil Boc a raspuns: "Asta va vom putea spune exact dupa ce vad expertiza finalizata, care ne va spune cum se face si cat dureaza. Eu va pot asigura ca vor avea finantare ca aceasta lucrare sa fie refacuta si intr-un interval de timp pe care-l vom preciza. Oamenii de aici, din comunele aferente, vor putea circula pe drumul pe care l-au avut inainte".

Premierul Emil Boc a spus ca, deocamdata, se va asigura "o formula intermediara de trecere si pentru urgente. "Situatia alternativa va fi undeva pe langa coama aceea de deal, unde este un drum comunal care va fi reabilitat, pe cat va fi posibil, ca sa asigure o circulatie provizorie. Dar acest drum va fi refacut si redat circulatiei intr-un termen pe care-l vom preciza cand vom avea toate expertizele", a afirmat Boc.

Prefectul judetului Dambovita, Iancu Caracota, a explicat ca refacerea drumului comunal provizoriu, ca ruta alternativa pana la consolidarea dealului afectat de alunearile de teren, va fi realizata din fondul guvernamental pentru situatii de urgenta si din banii Consiliului Judetean Dambovita.

Potrivit prefectului, va fi reabilitat un tronson de drum comunal de aproximativ sapte kilometri, intre Pucheni si raul Alb.

"In prima faza, cat mai urgent va fi realizata aceasta bucata de drum pentru a se asigura circulatia autoturismelor, urmand sa fie consolidat drumul pentru ca apoi sa poata circula si autobuze si camioane.

"Nu asteptam banii de la fondul guvernamental pentru situatii de urgenta si deblocarea banilor de la CJ Dambovita, ci ne vom apuca deja de lucru pentru a putea face cat mai urgent aceasta ruta alternativa, urmand ca in momentul in care vor veni fondurile sa intensificam ritmul de lucru", a spus Iancu Caracota, prefectul judetului Dambovita.

Judetele cele mai afectate din cauza inundatiilor si a alunecarilor de teren sunt Mehedinti, Arges, Olt, Dambovita, Giurgiu si Buzau. Mai multe drumuri, locuinte si terenuri agricole au fost inundate din cauza revarsarii apelor in urma topirii zapezii. Totodata, in urma alunecarilor de teren mai multe persoane au ramas izolate.

Premierul Emil Boc a mai declarat, luni, ca cel mai important lucru este soarta celor 2.500 de oameni izolati in cele doua localitati.

"Ne-am asigurat, in primul rand, ca tot ce inseamna lucruri elementare, bolnavii care trebuie sa fie transportati la spital, alimente, apa si lucruri de prima necesitate, sunt asigurate. Ne-am asigurat ca pana dupa-amiaza, si domnul prefect ne-a confirmat ca pana spre seara, se reia alimentarea cu curent electric astfel incat sa nu avem probleme cu acest aspect. Ne asiguram ca scoala poate sa functioneze, ca toate transferurile de profesori si circulatia necesara pentru ca scoala sa continue se va realiza", a declarat Boc.

Premierul i-a asigurat pe oameni ca guvernantii ii au "in permanenta atentie", ca tot ce inseamna "sanatate, alimentatie, scoala, curent electric se rezolva". El a felicitat autoritatile locale pentru profesionalismul de care au dat dovada in cautarea de solutii pentru rezolvarea acestei situatii si pentru colaborarea pe care au avut-o cu MAI si le-a dat asigurari ca vor avea sprijinul guvernului in continuare.

Aproximativ 2.500 de locuitori din comunele dambovitene Malu cu Flori si Pucheni sunt izolati, de mai bine de 24 de ore, din cauza unor alunecari de teren. DJ 724 Malu cu Flori – Pucheni este total nepracticabil, iar faliile alunecarilor de teren au blocat si paraul Valea Larga.

De asemenea, sapte localitati dambovitene – Miclosanii Mari, Valea Larga, Bradatel, Varfureni, Merisoare, Pucheni si Candesti Deal – sunt in continuare nealimentate cu energie electrica.
Din cauza topirii zapezii si a precipitatiilor, suprafete mari de terenuri agricole sunt inundate in localitatile Costesti, Produlesti, Titu, Odobesti, Potlogi, Gura Sutii, Branistea, Lunguletu, Racari si Contesti.

Potrivit raportarilor transmise de Sistemul de Gospodarire a Apelor, debitele sunt in scadere pe toate raurile aflate sub observatie.

spot_img

Ultimele știri