Masinile hibrid ”pneumatice”, mai ieftine decat cele pe baza de electricitate

Stocarea energiei sub forma aerului comprimat ar reduce costurile masinilor hibrid, care in prezent folosesc baterii electrice, arata un studiu suedez, citat de „The Guardian”.

Cercetatorii suedezi arata ca unele masini hibrid folosesc deja energia franelor pentru a activa un generator de incarcare a bateriilor. Totusi, hibrizii pneumatici ar fi mult mai ieftin de fabricat, arata Per Tunestal, cercetator la departamentul de Motoare cu combustie, de la Universitatea Lundt, din Suedia.

”Tehnologia este perfect realista. Am fost contactat recent de un constructor de masini din India care vrea sa fabrice masini hibrid pneumatice”, spune acesta.

Tehnologia este in mod special atractiva pentru vehiculele cu viteza redusa de rulare, precum autobuzele sau masinile de oras.
”Simularile mele arata ca autobuzele din oras isi pot reduce consumul de combustibil cu 60%”, spune Sasa Traicovici, student doctorand la acelasi departament, care a sustinut o lucrare de cercetare pe acest subiect.

Traikovici a calculat ca 48% din energia generata de frane, compresata si stocata intr-un mic rezervor conectat la motor, poate fi reutilizata ulterior. Motorul nu necesita materiale scumpe si este, asadar, ieftin de fabricat. Totodata necesita mult mai putin spatiu decat un motor hibrid electric. Metoda functioneaza in combinatie cu benzina, motorina si gaz.

Ideea hibrizilor pe aer a fost lansata prima oara de Ford, in anii 90, insa compania a renuntat la planuri din lipsa tehnologiei necesare. Astazi, tehnologia hibrizilor pneumatici este cercetata in Elvetia, Franta si Suedia. Una din companiile care vrea sa investeasca in aceasta tehnologie este American Scuderi. Pana acum insa rezultatele provind din simulari, nu din experimente.

Alina Popescu
 

spot_img

Ultimele știri