Fonduri insuficiente pentru "Rabla" si "Casa Verde"

Programul "Rabla" din acest an se va termina in momentul in care se va atinge suma alocata, respectiv 114 milioane lei, in timp ce pentru "Casa Verde" nu va mai fi organizata etapa de depunere proiecte, a declarat, miercuri, intr-o conferinta, Attila Korodi, ministrul Mediului si Padurilor.

"Anul acesta, Fondul de Mediu are la dispoziție putin mai mult de o treime decat a avut la dispozitie anul trecut. Din această cauza, suntem nevoiti ca programul de reinnoire a parcului auto, care a fost inceput anul acesta, sa se termine la cota alocata pana acum pentru ca nu mai avem resurse financiare. Mai trebuie sa platim programul "Casa Verde", care a fost lansat anul trecut. Anul acesta, sincer, din cauza faptului ca avem 1.000 de milioane de lei blocate, nu putem lansa o noua strigare pentru proiecte pe "Casa Verde" pentru ca, mai intai, trebuie sa platim celelalte si spatiul bugetar nu ne permite initierea unor noi proiecte. Probabil pentru anul viitor, si sincer va spun, voi pregati un buget serios pentru ca viitorul ministru sa poata sa lanseze proiectele in continuare", a spus Korodi.

Bugetul actual al Fondului pentru Mediu este de 800 milioane de lei din care 200 milioane lei reprezinta alocarea Ministerului Mediului din resurse proprii.

"O parte din bugetul Fondului de Mediu a fost inclus in bugetul national, dar asta nu inseamna ca banul se cheltuie pe altceva, ci este blocat din punct de vedere legislativ, la ora actuala. Legea bugetului de stat are un articol care blocheaza 1.000 de milioane de lei si speram ca la rectificare sa avem un dialog pentru a debloca aceasta suma", a punctat Korodi.

Bugetul Programului Rabla 2012, alocat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), este de 114 milioane de lei. Acesta va permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani.

Pentru casarea unui număr de 120.000 de autovehicule mai vechi de zece ani, s-a alocat, în 2011, suma de 456 milioane lei, în două etape.

Cosmin Zaharia

Citeste:

Korodi anunta controale de amploare de 1 Mai

Primariile, obligate sa stabileasca zonele de picnic

Legea Picnicului a primit unda verde din partea Comisiei de Mediu a Camerei Deputatilor

Picnicul civilizat ajuta Romania sa fie curata

Exclusiv G.R.: Amenzi din 2013 pentru Legea Picnicului

spot_img

Ultimele știri