Capitala Romaniei va sarbatori, azi, „Ziua fara masini”, organizata in seria de actiuni denumite European Mobility Week – Saptamana Mobilitatii Europene.
La aceasta campanie, ajunsa deja la a zecea editie, sunt inscrise peste 2046 de orase din 42 de tari. Romania participa cu 46 de localitati.
Actiunea de azi din Bucuresti se intituleaza ”In oras fara masina mea”, iar in cadrul acesteia autoritatile vor interzice accesul auto in anumite zone din Capitala, special pentru a fi folosite de ciclisti si pietoni.
Doua astfel de evenimente au loc in Bucuresti. Unul este organizat de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului, iar celalalt de organizatia Greenpeace Romania.
"Toti cei 80 de angajati ai Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului si cei ai Agentiei pentru Protectia Mediului Ilfov au decis sa vina maine la serviciu fara masini. Pentru deplasarile in oras vom folosi bicicletele”, ne-a declarat Simona Saceanu, director executiv al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului.
Parada pe biciclete de la Piata Unirii la Muzeul Taranului Roman
Incepand cu ora 14, Greenpeace Romania instaleaza in Parcul Tineretului un cort unde se vor distribui materiale informative.
Apoi de la ora 18.30 va incepe o defilare pe biciclete, pe traseul Piata Unirii – Universitate – Piata Victoriei – Muzeul Taranului Roman. „Am reusit sa rezervam prima banda dinspre trotuar, special pentru aceasta actiune, iar ciclistii vor tine cont de semnalele semafoarelor”, ne-a declarat Ionut Cepraga, coordonator de campanii GreenPeace.
European Mobility Week este o campanie care are ca scop sensibilizarea oamenilor, astfel incat acestia sa foloseasca transportul public, bicicleta, mersul pe jos, in detrimentul automobilelor proprii. Orasele europene sunt invitate sa promoveze aceste modalitati de transport si sa investeasca in infrastructura regionala.
Mihai Diac
Foto: http://www.bike-eu.com/news/5034/etra-event-for-european-mobility-week.html