Aflati unde va puteti recicla deseurile consultand Harta reciclarii 

Bucurestenii si ploiestenii au la dispozitie o harta cu toate centrele de colectare si reciclare a deseurilor, realizata in cadrul unui proiect lansat ieri de Asociatia ViitorPlus. 

Harta reciclarii este un instrument inovator, practic si util locuitorilor si turistilor din orasele Bucuresti si Ploiesti. Pe aceasta harta, care va putea fi gasita in varianta tiparita si on-line, vor fi identificate toate centrele de colectare a tuturor deseurilor reciclabile din zonele Bucuresti si Ploiesti (puncte stradale, magazine si depozite de colectare).

Harta Reciclarii va fi distribuita in cadrul activitatilor de informare destinate turistilor derulate in luna mai si in cadrul evenimentului de igienizare din 11 iunie. Documentul poate fi accesat si online la adresa www.hartareciclarii.ro, precum si accesand link-urile prezente pe website-urile www.ecomunitateata.ro, www.viitorplus.ro si www.gdfsuez-energy.ro.

O data la sase luni, adresele punctelor de colectare indicate pe Harta Reciclarii vor fi verificate pe teren, complet sau prin sondaj.

Cum poti economisi resursele, de la hartie, la anvelope

Actiunile din cadrul proiectului sunt sprijinite de catre autoritatile locale si institutiile de invatamant din zona care doresc sa faca din comunitatea lor un mediu mai sanatos de care sa se bucure in mod responsabil.
In punctele marcate pe harta exista centre unde se pot colecta de la hartie si carton, plastic, ulei uzat, sticla, corpuri de iluminat, cartuse de imprimanta, anvelope si acumulatori auto, feroase si neferoase, deseuri electrice, electronice si electrocasnice.

Pe harta vor putea identifica cele mai apropiate puncte de colectare, fie ca sunt depozite colectoare, magazine, puncte stradale sau asociatii non-profit de mediu. Din aceste centre de colectare, deseurile vor fi duse la reciclare. Peste jumatate dintre deseuri pot fi refolosite in crearea de noi produse, fara a mai consuma resursele naturale. 

Potrivit ”ViitorPlus”, o tona de hartie reciclata salveaza de la taiere 15 copaci maturi, iar reciclarea unui pahar de sticla economiseste suficienta energie cat pentru a alimenta un bec pentru 4 ore. 

Persoanele care decid sa colecteze responsabil deseurile trebuie sa mai stie ca pot avea si beneficii economice si vor primi bani in functie de cantitatea si tipul deseurilor duse la centre. 

"Harta Reciclarii" este o componenta a proiectului "Valea Teleajenului ECOmunitatea ta!", proiect ViitorPlus sustinut de GDF SUEZ. Acesta este un proiect educational complex isi propune sa responsabilizeze comunitatea din Valea Teleajenului si turistii ce tranziteaza zona. 

Prin proiect se deruleaza sesiuni educationale, se doteaza cu pubele de colectare selectiva zonele turistice, se realizeaza o zi de curatenie in data de 11 Iunie 2011 in comuna Maneciu si zona turistica Cheia si se informeaza activ turistii.

Raluca Petrescu

spot_img

Ultimele știri