Bicicleta nu mai e de mult un simplu mijloc de transport, devenind pentru multi dintre noi un stil de viata si, implicit, un mod de a ne testa creativitatea.
De la umbrela cocotata pe ghidon si pana la sistemelesofisticate cu LED-uri pentru animarea rotilor, creatorii de gadget-uri se intrec sa ne puna la dispozitie tot felul de dispozitive cu care sa ne ”tunam” bicicletele.
Va prezentam mai jos 10 idei de gadget-uri cool cu care va puteti echipa bicicleta, pentru a-i umple de ciuda pe partenerii de trafic.
1. Geanta de laptop
Compatibila cu multe biciclete cu cadrul clasic orizontal, aceasta geanta eleganta are doua compartimente pentru laptop si agenda. Spre deosebire de alte genti, se poate agata de cadru, scutindu-va de greutati inutile pe spate sau umar.
2. Suport de iPhone pentru ghidon
Dispozitivul special GoRide va permite fixarea indispensabilului iPhone, permitandu-va sa acultati muzica ”la bord” sau, de ce nu, sa vizualizati hartile Google pentru a va ghida prin oras.
3. Clip pentru sticla de suc
Acest dispozitiv pe cat de simplu, pe-atat de util, va permite sa insurubati orice sticla cu filet standard. Spre deosebire de suportul pentru sticla de alimentare, acest dispozitiv montat pe cadru va permite sa carati orice sticla de suc cumparata de la chiosc.
4. Suport pentru cafea
Ei bine, da, in SUA s-a inventat si acest suport pentru cafeaua pe care americanii obisnuiesc s-o bea pe drum, in pahare de carton. In afara de faptul ca trebuie evitate miscarile bruste, suportul are o mare utilitate pentru cei care vor sa bea o cafeluta dand la pedale.
5. Remorca pentru bagaje
Aceasta remorca, pe care pot intra un geamantan mare si un rucsac, poate fi atasata cu usurinta la scaunul bicicletei.
6. Pompa de bicicleta cu lanterna
Nu stii niciodata cum te prinde noaptea pe drum, iar, ghinion, se mai dezumfla si o roata. Cine are asupra lui pompa cu lanterna din fotografie, poate sa pedaleze fara griji, mai departe. In caz de necesitate, pompa poate fi folosita si ca far.
7. Suport de carte
Unii nu se pot abtine de la rasfoit o carte nici macar pe bicicleta. Desi nu e foarte recomandabil sa cititi Dostoievski in timp ce rulati pe un mare bulevard din Bucuresti, acest suport va permite sa va faceti lectura din sa. Va sugeram totusi sa faceti asta intr-un parc.
8. Sistem”video”pentru roata
Cine vrea sa fie ultra cool, poate sa-si instaleze acest dispozitiv pe baza de LED-uri ultra-luminoase, care, la invartirea rotii, creeaza imagini cat se poate de atractive.
9. Suport pentru umbrela
Da, stim, multi bicilisti au casca si geaca speciala pentru ploaie, insa de ce sa nu folosim si acest minunat suport pentru umbrela in cazul in care meteorologii ne avertizeaza ca o sa ploua. Recomandare: nu luati prea mare viteza, ca s-ar putea sa zburati ca Mary Poppins
10. Ghidonul de lemn
Pentru cine vrea sa fie cool si cu orice pret, ghidonul clasic din metal cu mansoane de plastic a devenit desuet. Poate alege in schimb acest interesant ghidon 100% fabricat din lemn, care poate fi instalat cu succes pe bicicletele de tip fixie.
Alina Popescu