Sergiu Văduva, Sprint Bike: „Pandemia a schimbat deja multe paradigme, iar transportul urban va fi una dintre acestea”

După o cădere abruptă a vânzărilor de biciclete, aproximativ 50% în primele săptămâni de la instituirea stării de urgență, în ultimele două săptămâni oamenii au început să perceapă bicicletele și trotinetele că pe un mijloc mai sigur de deplasare urbană, pentru a merge la serviciu sau la cumpărături, a declarat, într-un interviu penru Green Report, Sergiu Văduva, managing partner șidirector de vânzari al Sprint Bike Sport SRL.

Care este impactul situației actuale asupra unei afaceri locale de biciclete?

Impactul a fost unul negativ în prima luna și jumătate a Stării de Urgență, perioada în care am fost nevoiți să închidem temporar magazinul fizic și să trimitem angajații în șomaj tehnic datorită interdicțiilor de liberă circulație instiutuite de autorități. În ultimele două săptămâni, am revenit și am redeschis magazinul, dar doar cu jumătate din angajați datorită faptului că cererea a început să reapară. După un impact negativ pe termen scurt , noi considerăm a fi o oportunitate de a evolua atât că și industrie cât și de a schimbă o paradigmă a traficului infernal și poluant din marile aglomerări urbane ale României ! Această pandemia a schimbat deja multe paradigme iar transportul urban va fi una dintre acestea!

Sunt mai interesați oamenii de achiziția unei biciclete noi în această perioada?

Interesul oamenilor față de achiziția unei biciclete a rămas, dar cu siguranță acesta a fost mult mai mic în martie și aprilie 2020 față de lunile similare din 2019.

Puteți face o comparație cu perioada martie – aprilie a anului trecut?

Comparații se pot face, dar acestea nu sunt îmbucurătoare. Scăderile în industrie au fost destul de mari în cele două luni (aproximativ 50%).  Așa cum am zis și mai sus, după o cădere abruptă în primele săptămâni de la instituirea stării de urgență, în ultimele două săptămâni, încet dar sigur oamenii au început să perceapă bicicletele și trotinetele că pe un mijloc mai sigur de deplasare urbană, pentru a merge la servici sau la cumpărături.

Încurajați și de vremea frumoasă din ultimele săptămâni și de perspectiva unei relaxări pentru a putea face și mișcare din 15 mai, vedem nu doar o revigorare a cererii de biciclete și trotinete față de perioada similară a anului trecut, dar în ultimele zile chiar o creștere a acesteia. Această creștere vine preponderent din comenzile on-line.

Acest trend de creștere a interesului pentru biciclete și trotinete, ca și mijloc alternativ mai sigur la transportul în comun, în special în orașele mari unde avem aglomerări  în transportul public, vine în special din exemplele date de marile zone urbane europene,  unde se încureajează o astfel de mobilitate urbană, ca fiind cea mai sigură în condițiile pandemiei de COVID19 prin diferite facilități, de la transferul către astfel de transport a infrastructurii existente pentru  auto, dar și prin  facilități de ordin financiar.

Consideri că păstrarea măsurilor de distanțare socială ar putea influența vânzările de biciclete?

Nu cred că păstrarea măsurilor de distanțare socială va influență vânzările, ci conștientizarea cetățenilor că trebuie să se protejeze atât pe ei cât și pe cei din jur.

Da, ”commuting-ul” cu ajutorul bicicletei, mai ales în zonele urbane aglomerate, înseamnă în primul rând distanțare fizică dacă ne raportăm cu transportul public urban. Pe de altă parte ciclismul poate fi și un sport individual, iar toți aceeia care sunt adepții mișcării de orice fel și din cauza măsurilor de distanțare socială nu pot să își pratice sportul de echipa preferat se poate reorienta care ciclism, cu impact evident în vânzările de biciclete.

Oamenii se vor orienta către folosirea bicicletei în transportul urban sau din contra se vor orienta către mășinile personale?

Acest lucru depinde foarte mult de infrastructură precum și de cultură și educația comunităților și este specifică fiecăreia. În acest moment avem orașe sau comunități în care cultură ciclismului este mult mai dezvoltată și ciclismul că sport de masă sau varianta de ”commuting” este îmbrățișat de comunitate și chiar promovat, iar în alte comunități este considerat o varianta a celor care nu își permit mășini și este considerat dezonorant.

Care sunt așteptările tale din partea autorităților?

Așteptările mele, și nu doar ale mele, ci ale întregii comunități, sunt îndreptate în primul rând către dezvlotarea infrastructurii. Fără această nu vom avea niciodată un număr de utilizatori de biciclete comparabil cu restul țărilor Europene. Nu este nevoie să inventăm “apă caldă”, ci putem lua exemplele țărilor care la ora actuală au decis să anuleze o bandă de circulație pentru mășini și să o transforme în zona de circulație pentru biciclete și trotinete.

Cum vezi tu activitatea voastră până la finalul anului?

Tumultoasă. Pe termen scurt mă aștept să fie pe un trend ascendent. Noi considerăm a fi o oportunitate de a evolua atât că și industrie cât și de a schimbă o paradigmă a traficului infernal și poluant din marile aglomerări urbane ale României. Această pandemia a schimbat deja multe paradigme, iar transportul urban va fi una dintre acestea!

Publicația Green Report, în parteneriat cu Raiffesen Bank, va organiza luni, 11 mai, dezbaterea Transportul urban în crizele de sănătate publică – oportunități și perspective. Evenimentul va fi transmis online pe atât pe site-ul Green Report, cât și pe pagina de facebook a publicației în intervalul 10:00 – 11:30.

spot_img

Ultimele știri