Se poarta mobilierul ecologic

Materialele naturale si toate produsele etichetate bio sau eco au acum o cerere din ce in ce mai mare. Producatorii din industria mobiliera isi atrag clientii cu canapele, rafturi si seturi de vesela, toate ecologice, infomeaza Earth Times.

In cazul mobilierului, etichetarea ecologica sau prietenoasa cu mediul nu inseamna cherestea bruta, netratata, lemn natural sau covoare din bumbac. In zilele noastre, etichetarea eco este compatibila cu designul contemporan si avangardist.

"Mult timp, termenul ’eco’ a avut o conotatie negativa, era mereu asociat cu impletiturile manuale", a spus Irene Fromberger, de la firma de consultanta pentru design Wiesbaden, Form and Consequences. "Acest fapt incepe sa se schimbe", a continuat specialista.

"Este la moda sa fii eco in zilele noastre", conform unui studiu realizat de Trendbuero, din Hamburg, firma care s-a declarat a fi "consultanta pentru schimbarile sociale". "Cu starurile pop ca modele, gandirea verde si constiinta de mediu devin un mod de viata grozav ", potrivit raportului firmei.

Pentru a indeplini cerintele etichetarii eco, o piesa de mobilier trebuie sa fie prietenoasa cu mediu in momentul productiei, pe durata sa de viata, dar si sa fie reciclabila, a declarat Ursula Geismann, reprezentant al Asociatiei Industriei Mobiliere din Germania.

Un motiv pentru care mobilierul si accesoriile de casa eco atrag un numar tot mai mare de clienti este acela ca noul design ecologic este oferit prin produse care au forme si culori contemporane.

"Compania Bruehl, din Bavaria, indeplineste etichetarea eco pentru mobilierului captusit. Pe exterior, este moale, iar canapeaua cu textila organica nu se difera cu nimic de cea conventioanala. Insa, pe interior, canapeaua eco este total altfel. Are un cadru solid din lemn, o baza de captuseala de inalta calitate, iar pernele sunt imbracate fie in lana fie in alte materiale care au eticheta eco, conforma Uniunii Europene", a declarat directorul Bruehl, Roland Meyer.

Bambusul, un material ecologic este foarte popular anul acesta. Se regenereaza rapid si este rezistent in timp. Poate fi folosit ca parchet pentru podele, pentru birouri sau sertare, insa cel mai des este folosit pentru accesorii.

In viziunea cercetatorilor de stiluri de viata de la Trendbuero, notiunea de lux va fi inlocuita in viitor de omenie, de constiinta de mediu si sustenabilitate.

spot_img

Ultimele știri