Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Romania libera, Transilvania: Lesurile animalelor, in seama primariilor

Intreruperea activitatii de colectare a deseurilor de origine animala de catre societatea "Protan", ca urmare a inchiderii unitatii de la Popesti Leordeni, creeaza probleme in Transilvania. Primariile care aveau contract cu societatea sunt acum obligate sa ingroape cadavrele animalelor, iar veterinarii sunt obligati sa inchida ochii.

Doua vaci si un cal au fost ingropate de autoritatile locale din doua comune bistritene, Negrilesti si Mariselu, dupa ce firma Protan, cea cu care primariile aveau contract, nu a venit sa ridice cadavrele in ultima saptamana. seful Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bistrita-Nasaud, Ioan Bogolin, a declarat ca ingroparea animalelor este interzisa prin lege. Cu toate ca primariile ar trebui sa fie amendate, acest lucru nu este posibil, deoarece societatea Protan era singura care presta acest tip de activitate, iar autoritatile locale nu au alta varianta pentru a scapa de lesuri.

"Ne-au sunat si ne-au intrebat ce sa faca cu animalele moarte si nu am avut alta solutie fiindca nu scrie nicaieri in contractul cu Protan ce se face in situatia in care firma nu mai vine sa ridice animalele. Mi-au spus primarii ca le ingroapa, dar i-am sfatuit sa ceara un aviz macar de la Mediu. Nu-i mai amendam, ca e de ajuns ca au ramas cu lesurile", a declarat directorul.

La sfarsitul saptamanii trecute, societatea Protan, care are incheiate contracte de colectare si neutralizare a deseurilor cu 1.500 de agenti economici si cu peste 1.200 de consilii locale si primarii din tara, a anuntat ca si-a inchis sectia de la Popesti-Leordeni din cauza unui sabotaj tehnologic petrecut marti dupa-amiaza, cand canalizarea exterioara a fabricii a fost distrusa in mod deliberat.

PROBLEME

Reprezentantii firmei au atras atunci atentia asupra faptului ca oprirea activitatii sucursalei Protan din Popesti-Leordeni poate genera un adevarat dezastru ecologic in Romania, deoarece este singura unitate autorizata sa neutralizeze deseuri animale de categoria I, potrivit www.green-report.ro. Protan detine si un incinerator de deseuri animale in Dej, insa acesta nu poate functiona pentru ca nu respecta conditiile de mediu.

Pentru mai multe informatii viziteaza Romania libera, Transilvania

spot_img

Ultimele știri