A fost sau n-a fost acord climatic la Copenhaga? Aceasta va fi pentru o buna bucata de vreme de-acum incolo o discutie controversata pentru totti cei implicati sau interesati de ce s-a intamplat la summit-ul climatic al ONU. Daca o intelegere intre cateva state, in frunte cu SUA, poate fi numit asa, atunci se poate spune ca da. Insa daca un astfel de acord ar presupune unanimitate si consens la nivel global, atunci inseamna ca marea majoritate celor 193 de state prezente la lucrarile conferintei au plecat aproape cu mainile goale de la COP 15.
Text de Livia Cimpoeru
Pe o vreme geroasa si sub un cer plumburiu, liderii lumii s-au intalnit pentru a constata din nou cat de mare a ramas prapastia intre statele sarace si statele dezvoltate si cat de greu – daca nu aproape imposibil – este sa ajunga la un acord global asupra unei probleme stringente cum este cea a schimbarilor climatice. Negocierile – dure si presarate de momente extrem de tensionate – s-au purtat pana in ultima clipa si au avut ca rezultat un aranjament ”imperfect”, dupa cum avea sa recunoasca insusi presedintele american Barack Obama. Statele dezvoltate trebuiau sa vina cu angajamente ambitioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.
Plus fonduri substantiale de sprijin financiar pentru tarile sarace, pentru ca acestea sa faca fata efectelor schimbarilor climatice si sa poata participa la efortul de reducere a emisiilor. Rezultatul a fost insa un esec, au decretat majoritatea analistilor si comentatorilor.
Iar asta in primul rand din cauza lipsei de angajament a celor mai mari poluatori ai lumii – SUA si China – in functie de care restul statelor lumii ar fi urmat sa-si defineasca pozitiile.
Portul sperantelor moarte
Un acord politic slab si fara unanimitate a fost adoptat cu mari eforturi in ultima noapte a summit-ului COP 15. Dupa zile de tensiuni, iesiri furioase de la negocieri si proteste de strada, summit-ul de la Copenhaga s-a incheiat cu o intelegere separata intre SUA, China, India, Brazilia si Africa de Sud, la care au aderat ulterior si alte state. Nemultumirile si tergiversarile iscate de aceasta intelegere au impins negocierile cu cateva ore dupa miezul noptii in ultima zi de summit, insa formula acesteia a ramas nemodificata, iar in
cele din urma ONU a recunoscut-o ca fiind un acord. In linii mari, aceasta recunoaste viziunea stiintifica potrivit careia limita incalzirii globale pana la sfarsitul secolului trebuie sa fie de maxim 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale. Acordul prevede pe termen lung o posibila stabilire a pragului la 1,5 grade Celsius, limita solicitata insistent de cele mai vulnerabile state in fata schimbarilor climatice, precum unele tari africane sau insulare.
Principala problema este insa ca tratatul nu specifica si modul in care va fi respectat acest obiectiv, adica tintele concrete de reducere a emisiilor pentru fiecare tara in parte.
Bani doar din promisiuni
Aranjamentul nu prevede totodata nici o agenda pentru atingerea unui acord legal constrangator pentru toate statele in urmatorul an, asa cum era de asteptat. In aceste conditii, cel mai probabil acesta va fi rediscutat la urmatoarea Conferinta a Partilor (COP 16), care va avea loc in decembrie, in Mexic, si nu la jumatatea anului, asa cum se spera inainte de Copenhaga. Tot prin tratat, statele dezvoltate se angajeaza sa furnizeze tarilor in curs de dezvoltare un ajutor financiar de 30 de miliarde de dolari pe an in perioada 2010 – 12 si apoi 100 de miliarde de dolari pe an pana in 2020, banii urmand sa provina din fonduri publice si private. Insa aceeasi lipsa a detaliilor pune sub semnul intrebarii si aceasta promisiune. Mai mult decat atat, exista temerea ca tarile bogate vor incerca sa oblige statele sarace sa accepte suma propusa de SUA, sub presiunea ca aceasta poate oricand sa fie blocata.
Total insuficient
O mare parte din reprezentantii statelor sarace, comentatori si oameni de stiinta nu s-au sfiit sa caracterizeze drept ”un mare esec” deznodamantul celui mai mare summit climatic organizat vreodata. ”Acordul e departe de ce a asteptat toata lumea sa fie. Este in mod clar insuficient pentru a pastra cresterea temperaturilor sub 2 grade Celsius”, aprecia a doua zi dupa summit Aldem Meyer, unul dintre membri reputatei Uniuni a Oamenilor de Stiinta Preocupati. Chiar si presedintele executiv al Programului ONU pentru Mediu (UNEP), Achim Steiner, a admis ca negocierile nu au produs rezultatul pe care-l astepta toata lumea. ”A incerca sa aduci peste 190 de state la aceeasi masa pentru a adopta politici comune
de combatere a incalzirii globale s-a dovedit o sarcina foarte provocatoare”, a spus el.
Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, unul dintre ferventii promotori ai viitorului acord climatic, a declarat ca ”actuala intelegere nu e nici pe departe lucrul la care am sperat, insa reprezinta un inceput esential”. Cei care s-au grabit sa salute adoptarea acordului au fost presedintele Obama si premierul britanic Gordon Brown, dar si seful delegatiei chineze, Xie Zhenhua, in opinia caruia ”reuniunea a avut un rezultat pozitiv si toata lumea ar trebui sa fie fericita”. ”Pentru poporul chinez, acesta respecta suveranitatea si interesul
nostru national”, a spus el, referinduse la refuzul Chinei de a accepta mecanismele de monitorizare si verificare a reducerilor de emisii pentru toate statele.
Jocuri de culise
„De la Hopenhagen, am ajuns la Brokenhagen”, rezuma foarte plastic, in ultima noapte de summit, un delegat african. In opinia acestuia, statele bogate au facut din nou ceea ce au stiut dintotdeauna cel mai bine – sa-si impuna propriile interese. Dupa lungi negocieri si jocuri de culise accelerate pe ultima suta de metri a conferintei, presedintele american Barack Obama a reusit sa smulga Chinei, Indiei, Braziliei si Africii de Sud o intelegere menita sa forteze finalizarea summit-ului printr-un acord politic.
Reactia mai multor state in curs de dezvoltare, precum Venezuela sau Tuvalu, a fost virulenta, fiind in primul rand nemultuminte de metoda de a negocia ”pe la spate”. In ultima sesiune plenara, o delegata din Venezuela chiar s-a taiat la mana si a intrebat daca e nevoie sa sangereze ca sa poata sa-si faca auzita parerea. ”Sunteti martori la o lovitura de stat impotriva ONU”, a strigat aceasta in plina sedinta a plenarei. Nu se stie deocamdata cate tari vor semna acordul. Tarile UE, inclusiv Romania, Japonia, Uniunea Statelor Africane si Alianta Statelor Insulare Mici au cerut delegatilor sa adopte planul, insa multe state latino-americane si Sudanul s-au declarat vehement impotriva acestuia.
Discurs dezamagitor
Deznodamantul negocierilor fusese prefigurat cu cateva ore de finalul summitului de discursul presedintelui american Barack Obama, care, in ciuda sperantelor si asteptarilor mari, nu a reusit sa vina cu nimic nou fata de ce se stia deja. Si anume ca SUA isi va reduce emisiile doar cu 17% pana in 2020, fata de anul de referinta 2005, ceea ce ar insemna doar 3% fata de anul 1990. Prin comparatie, tintele UE sunt de 20-30% pana in 2020, comparativ cu anul 1990. Oamenii de stiinta au atras atentia de altfel ca statele dezvoltate ar trebui sa-si reduca emisiile cu cel putin 40% pentru a evita depasirea pragului de doua grade Celsius,
peste care schimbarile climatice vor deveni periculoase si incontrolabile. Discursul liderului de la Casa Alba, sustinut in ultima zi de summit, a fost urmarit cu maxim interes de zecile de mii de delegati, ONG-isti si jurnalisti prezenti in marele complex Bella Center, unde a avut loc conferinta. Multi aveau sa remarce ulterior lipsa de substanta si angajament a promisiunilor sale.
”Practic nu a spus nimic nou. Pentru Bangladesh, esecul unui acord real va insemna de-acum incolo multi ani de inundatii si saracie”, a spus pentru "Green Report" Shamim Al Amin, reporter senior la o televiziune din capitala bengaleza Dhaka.
Mai bine ne lipseam …
”Acordul anuntat nu este nimic altceva decat o incercare a liderilor mondiali de a iesi basma curata. A merge acasa cu mainile goale (fara un acord, n.r.) ar fi fost mai bine decat semnarea unui tratat gol de continut”, spunea si cunoscutul comentator Bjorn Lomborg, prezent la summit in calitate de jurnalist. In opinia sa, cele 100 de miliarde de dolari promisi de politicieni ca ajutor climatic pentru statele sarace pana in 2020 ”sunt greu de luat in serios, avand in vedere lipsa detaliilor concrete”. ”In urmatorii 11 ani, viitorii liderii mondiali se vor sprijini doar pe aceste vagi promisiuni facute astazi”, a mai spus Lomborg.
”Orasul Copenhaga este in aceasta seara o scena a crimei, cu oameni vinovati care fug la aeroport. Nu exista tinte de reducere a emisiilor si nici un tratat legal constrangator”, a declarat la scurt timp dupa inchiderea summitului directorul general al Greenpeace.
”Se pare ca sunt prea putini politicieni in aceasta lume capabil sa vada dincolo de orizontul propriilor lor interese, fara sa le pese prea mult de milioanele de oameni expusi efectelor schimbarilor climatice”, a continuat el.
”Fair Deal ! Yes You Can!”
In ultimele doua zile de negocieri, pe culoarele cladirii Bella Center circulau mesaje contradictorii, jurnalistii nestiind exact ce se va intampla pana in ultimul moment. Delegatii care ieseau din cand in cand din sala de negocieri erau asaltati de camerele de televiziune si de reporteri, care cautau si cel mai mic indiciu. La ore bune dupa miezul noptii, toata lumea astepta cu nerabdare deznodamantul negocierilor maraton, cu-atat mai mult cu cat oboseala isi pusese amprenta asupra tuturor – delegati, jurnalisti sau organizatori. Unii motaiau pe scaune, terminati de dife rentele de fus orar si de orele nesfarsite petrecute in Bella Center. Singurii care nu pareau sa fie afectati oboseala erau zecile de tineri protestatari de la Climate Justice Action postati in fata complexului, care, pe un frig patrunzator, scandau „Fair deal. Yes you Can!” (”Un acord echitabil. Da, puteti!”, n.r.), facand aluzie la celebrul slogan de campanie electorala al presedintelul Barack Obama.
3.500 de jurnalisti
Momentul Copenhaga a presupus un efort urias din partea delegatiilor de negociatori ai celor 193 de state, unii dintre ei fiind implicati in discutii tehnice chiar si 36 de ore neintrerupte. Pe baricade au stat si cei peste 3.500 de jurnalisti veniti de pe toate meridianele lumii, care au creat in marea sala dedicata presei un adevarat Turn Babel al raselor si limbilor. Aici s-a lucrat practic non-stop, echipele de televiziune si radio venite de pe cealalta parte a globului fiind nevoite sa-si faca transmisiunile la orele mici ale noptii.
In timpul zilei insa, locul devenea neincapator, iar jurnalistii au trebuit sa-si inghesuie democratic laptopurile si hartiile pe cele sase siruri interminabile de mese. Printre ei, reporteri cu experienta si comentatori cunoscuti proveniti de la institutii de presa reputate, precum BBC, Reuters, CNN, France Presse, EFE sau DPA. Multi jurnalisti care ar fi dorit sa ajunga la summit au fost refuzati deoarece limita de 3.500 de reprezentanti ai presei a fost depasita inca de la inceputul celei de-a doua saptamani a conferintei.
Aritmetica, bat –o vina…
Interesul enorm pentru reuniunea de la Copenhaga i-a luat complet prin surprindere pe organizatorii de la ONU, care, din motive greu de inteles, au scapat de sub control numarul participantilor. Secretariatul general al ONU a acordat nu mai putin de 45.000 de acreditari la un centru cu o capacitate de 15.000 de oameni, adica de trei ori mai mult decat era posibil.
Acest lucru a creat frustrari enorme si situatii ridicole, precum cea de la mijlocul summit-ului, cand mii de ONG-isti, jurnalisti si delegati acreditati, abia sositi la Copenhaga, au fost tinuti la o coada imensa, timp de 8-9 ore, fara sa poata patrunde in Bella Center. Pentru a rezolva situatia suprapopularii, organizatorii au redus numarul reprezentantilor ONG-urilor acceptati la lucrari de la 22.000 la 7.000, apoi la doar 90, in ultimele doua zile de summit. Masura a atras proteste vehemente din partea tuturor ONG-urilor, care si-au vazut alungati de la reuniune aproape toti reprezentantii.
Proteste la foc continuu
”Refuzatii” au ingrosat in cele din urma randurile miilor de militanti ecologisti care, cu o neobosita incapatanare, au manifestat zilnic in apropierea coplexului Bella Center si in centrul capitalei daneze. Prima manifestatie, organizata in week-endul dintre cele doua saptamani de summit, a marcat si un record al arestarilor in Danemarca. Peste o mie de oameni au fost incatusati si retinuti intr-un centru de detentie special amenajat pentru acest eveniment. Excesul de zel al politiei n-a facut decat sa dea apa la moara protestatarilor, care siau continuat cu si mai multa indarjire asediul asupra redutei Bella Center. Politistii danezi au fost nevoiti sa intervina uneori in forta pentru a asigura securitatea zecilor de sefi de state si de guvern aflati la lucrarile reuniunii, efectuand arestari dupa arestari. Autoritatile daneze au mobilizat de altfel la Copenhaga peste jumatate din efectivele de politie la nivel national.
Romania, in siajul altor state
La negocierile de la Copenhaga, Romania a avut o prezenta putin vizibila, tara noastra adoptand integral pozitia Uniunii Europene, care a refuzat sa-si ia angajamente ambitioase de reducere a emisiilor pana cand alte state nu-si vor preciza pozitia. Negociatorii romani au avut de lucru in cadrul numeroaselor reuniuni de dinaintea summit-ului, unde tara noastra nu s-a putut lauda cu o prezenta notabila. Iar asta nu pentru ca nu am fi avut o echipa de experti negociatori competenta, ci pentru ca acestia nu au fost mandatati cu linii clare de negociere in sanul UE. Motivul? Lunile de instabilitate politica de dupa caderea guvernului
PD-PSD, care, printre altele, au lasat si un interimat prelungit la ministerul Mediului.
Esticii au cerut intelegere de la UE
Delegatia Romaniei a avut totusi oportunitatea de a adopta pozitia asa numitului grup ”Robin Hood” din cadrul UE, format din noua state din fostul bloc sovietic, in frunte cu Polonia si Ungaria. Pe scurt, grupul statelor estice a argumentat ca, din punct de vedere economic, nu-si permite sa participe in mod egal la finantarea fondului de miliarde de euro pe care Uniunea Europeana il va acorda statelor in curs de dezvoltare pentru adaptarea la schimbarile climatice. De aceea, ele au cerut ca orice contributie la fonduri de acest tip sa se faca voluntar.
Mai mult, esticii au respins ideea de a acorda ajutoare financiare unor state precum China sau India, aflate in plina expansiune economica. Dupa parlamentari intense, finalizate cu putin inainte de Copenhaga, liderii UE au convenit sa formeze un grup de lucru care sa ia in considerare capacitatile de finantare ale fiecarui stat in parte. Un alt criteriu important va fi nivelul de emisii al fiecarui stat membru, care va ridica sau cobori, dupa caz, cota de participare la acest fond.
Romania – economie si emisii scazute
Totalul emisiilor de gaze cu efect de sera ale Romaniei a scazut dramatic dupa 1989, cand industria s-a prabusit, iar multe activitati economice au dat faliment. Companiile de electricitate si centralele termice inchise au avut de departe cea mai mare contributie, fiind urmate de industria prelucratoare. Si emisiile rezultate din procesele industriale au scazut datorita reducerii productiei (in special in sectoarele chimic, extractiv si metalurgic).
In agricultura, declinul masiv al efectivelor de animale a dus la folosirea intr-o mai mica masura a fertilizatorilor, iar reducerea suprafetelor cultivate a scazut si mai mult emisiile. In schimb, emisiile rezultate din deseuri au crescut, pe fondul cresterii consumului.
Declinul inregistrat in anii 90 s-a oprit in 1999, cand dezvoltarea economica a atras dupa sine si un trend ascendent al emisiilor.
50% reduceri in 17 ani
Potrivit statistiticilor realizate de Agentia Europeana de Mediu (EEA), in 1990 Romania arunca in aer 243.000 de tone metrice de gaze cu efect de sera. Dupa 17 ani, emisiile se redusesera deja cu mai mult de 50%, ajungand la 153.800, ceea ce ne clasa pe locul 8 in topul poluatorilor din Uniunea Europeana. Cele mai multe GHG proveneau in proportie covarsitoare din furnizarea si consumul de energie (70%), urmate de agricultura (20,8%) si procesele industriale (14,6).
In baza Protocolului de la Kyoto, Romania trebuie sa reduca cu 8% emisiile pana in 2012, fata de anul de referinta 1989. Avand in vedere ca media reducerilor din perioada 2003 – 2007 a fost deja de 45%, tara noastra nu va avea nici un fel de problema in atingerea acestui obiectiv. Romania primeste astfel un surplus semnificativ de ”drepturi de emisii” (AAU) pana la sfarsitul acestei perioade. Un punct foarte sensibil al negocierilor pentru viitorul acord climatic este tocmai reportarea acestor AAU-uri. Tarile care nu vor avea surplus de AAU-uri si vor fi nevoite sa cumpere de pe piata certificatelor de emisii nu doresc ca acestea sa fie reportate, ci sa fie eliminate. Insa Romania si cateva alte state membre au in mod evident un interes diametral opus.
Romania si-a respectat angajamentele
Acesta a fost de altfel si unul dintre punctele pe care presedintele Traian Basescu a tinut sa le sublinieze in discursul sau sustinut in sesiunea plenara a COP 15. El a aratat ca Romania si-a demonstrat deja implicarea in lupta impotriva schimbarilor climatice prin reducerea emisiilor, iar acumularea surplusului de AAU-uri este o dovada a acestui lucru. ”Trebuie sa avem acces la fondurile rezultate din comercializarea
lor pentru a evita ratarea tintelor asumate”, a subliniat presedintele. Potrivit lui Basescu, obiectivul principal al Romaniei este sa rupa lega- tura intre cresterea economica si cea a emisiilor de gaze cu efect de sera.
”Acest lucru poate fi atins prin promovarea tehnologiilor regenerabile, eficienta energetica si promovarea tehnologiilor de captare a carbonului. Vom avea in vedere si promovarea tehnologiilor curate in industrie, managementul deseurilor si agricultura. Vom continua sa folosim energia nucleara in scopuri civile si vom acorda mai multa atentie utilizarii energiei eoliene. Vom incerca sa profitam si de potentialul agricol al tarii noastre, stabilind un echilibru intre productia agricola de consum si biocombustibili”, a promis seful statului roman.
