Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Referendumul de la Sebes a fost invalidat

Referendumul prin care locuitorii din Sebes, judetul Alba, trebuiau sa se pronunte asupra construirii unei fabrici de formaldehida a fost invalidat, duminica noapte, de catre Biroul Electoral de Circumscriptie nr. 1 Alba, deoarece la urne s-au prezentat doar 6.905 alegatori, reprezentand 27,23%, informeaza NewsIn, citat de Realitatea.net.

Aceeasi sursa informeaza ca pana la inchiderea sectiilor de votare, ora 20:00, la vot se prezentasera numai 27,23% din cetatenii cu drept de vot, respectiv 6.905 din cei 25.300.

Peste 25.000 de locuitori cu drept de vot din municipiul Sebes au fost chemati ieri, in cadrul unui referendum local, sa se pronunte daca sunt sau nu de acord cu producerea de substante cancerigene pe teritoriul localitatii. Pentru ca referendumul sa fie validat, din totalul de 25.300 de localnici cu drept de vot, trebuie sa voteze jumatate plus unu. Ei au fost intrebati: "Sunteti de acord cu producerea de substante chimice, cancerigene pe raza municipiului Sebes?". Pentru acest scrutin au fost organizate 16 sectii de vot si au fost cheltuiti 500 de milioane de lei noi.

Consilierii locali din Sebes au fost de acord, la mijlocul lunii august, si la presiunea unui grup de initiativa impotriva producerii de formaldehida pe platforma industriala din Sebes, cu organizarea unui referendum local.

Cate o mie de oameni au participat, in mai, la o dezbatere publica, iar in iunie, la un miting in care localnicii din Sebes au protestat impotriva noii investitii a companiei Kronospan, vizand construirea unei instalatii de formaldehida. La presiunea "strazii", consilierii locali si-au dat acordul, in urma cu o luna, in ceea ce priveste organizarea unui referendum in Sebes, in care oamenii sa se pronunte daca sunt de acord cu producerea de substante cancerigene in localitate.

Kronospan trebuie sa demoleze noua instalatie

Saptamana trecuta, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, Octavian Marius Popa, a declarat, la Alba Iulia, intr-o conferinta de presa, ca noua instalatie de formaldehida de pe platforma Kronospan Sebes, ridicata fara acord de mediu si autorizatie de constructie, va fi demolata. Garda de Mediu va lua masura intrarii in legalitate si aceasta nu poate fi obtinuta decat prin demolarea instalatiei, acordul de mediu nemaiputand fi dat in aceasta faza de Agentia Regionala de Mediu, a subliniat Octavian Marius Popa.

Compania Kronospan este obligata sa treaca la demontarea instalatiei de formaldehida, construita in prezent in proportie de 90%, in caz contrar, la expirarea termenului limita de 30 de zile, societatea urmand a fi amendata cu 100.000 de lei, a declarat atunci seful Garzii Nationale de Mediu.

Intrebat de jurnalisti ce se va intampla daca Kronospan nu va demola instalatia la capatul celor 30 de zile, comisarul general Popa a precizat ca se va da un nou termen de 30 de zile, iar daca nici dupa aceea, aceasta nu este demontata se va aplica din nou amenda de 100. 000 de lei.

Constructia noii instalatii s-a realizat, contrar prevederilor H.G. nr. 1213/2006, adica inainte de solicitarea acordului de mediu. Conducerea companiei a sustinut, in repetate randuri, ca productia de formaldehida nu ar implica nici un risc pentru populatie, lucru stabilit, spun acestia, de verificarile facute de catre Agentia de Protectia Mediului Alba, care nu a constatat emisii peste normele legale, si de Centrul de Mediu si Sanatate Cluj Napoca.

Reprezentantii societatii mai spun ca tehnologia folosita este astfel programata incat opreste automat productia daca sunt inregistrate conditii anormale de lucru, evitandu-se astfel aparitia conditiilor de risc major.

Potrivit legii actuale, guvernul are ultimul cuvant

"Din punctul de vedere al Primariei Sebes aceasta constructie nu are autorizatie de constructie, ci doar certificat de urbanism", a declarat primarul Sebesului, Alexandru Dancila, pentru Realitatea Tv. Legea prevede ca rezultatul referendumului va fi comunicat Prefecturii care, la randul sau, il va comunica guvernului. Guvernul are parghiile sa hotarasca. Legea actuala prevede ca totul ramane la latitudinea guvernantilor. Sa speram ca legea va mai suporta modificari, pentru ca deja este o lege veche, iar acest caz este unul cu care nu ne-am mai confruntat, a explicat primarul Sebsului. Sa speram ca pentru sanatatea lor, locuitorii din Sebs vor fi interesati si vor veni la vot, a mai spus acesta.

Cine este Kronospan

Compania internationala "Kronospan", cu fabrici de formaldehida in tari din Uniunea Europeana, Rusia si China, acopera 2% din capacitatea de productie la nivel mondial. Germania si Italia sunt tarile cu cea mai mare productie anuala de formaldehida din UE, asigurand aproximativ 10% din cantitatea produsa anual in lume.

"Kronospan" detine fabricile de PAL si MDF din Sebes din 2004, cand le-a achizitionat de la grupul italian MDF Fratti. Investitiile realizate in Romania se ridica la aproximativ 250 de milioane de euro.

Considerata cancerigena de unii specialisti, formaldehida se produce la Sebes de peste cinci ani, capacitatea instalatiei fiind de 30.000 de tone anual. Demersurile companiei Kronospan de a dubla capacitatea la 60.000 de tone de formaldehida pe an a determinat o parte a localnicilor sa se opuna investitiei evaluate la zece milioane de euro.

Formaldehida este o substanta toxica, folosita pentru producerea rasinilor, in industria mobilei. Lucrul cu aceasta substanta poate cauza afectiuni ale pielii, ochilor, precum si probleme respiratorii. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, formaldehida se afla pe lista substantelor cancerigene.

Foto: floridaconstruct.ro

spot_img

Ultimele știri