Raport: Suedia, Maroc și Lituania, țările care iau cele mai multe măsuri pentru a combate schimbările climatice

Suedia, Maroc și Lituania sunt țările care iau cele mai multe măsuri pentru a combate schimbările climatice, conform unui grup de 350 de experți în energie și climă.

Raportul analizează măsurile luate de mai mult de 70 de țări pentru a combate schimbările climatice. Împreună, acest grup de națiuni este responsabil pentru peste 90% din emisiile de gaze cu efect de seră responsabile pentru schimbările climatice.

Analiza, numită Climate Change Performance Index (CCPI), este publicată de German Watch și de Institutul New Climate din Germania, în colaborare cu Climate Action Network.

CCPI compară performanțele țărilor în funcție de trei criterii: emisiile de gaze cu efect de seră, energia regenerabilă și utilizarea energiei. Indexul evaluează și progresul realizat de către națiuni în ceea ce privește implementarea Acordului de la Paris.

Conform analizei, Maroc are cea mai bună performanță, datorită ratei crescute de adoptare a energiei regenerabile. Maroc are cea mai mare centrală solară din lume și numeroase ferme eoliene. Națiunea își va îndeplini ținta de 42% capacitate energetică regenerabilă până în 2020 și 52% până la 2030.

Iran, SUA și Arabia Saudită iau cele mai puține măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice.

Performanța Indiei a crescut datorită adoptării energiei regenerabile la o scară tot mai mare, însă țara stârnește îngrijorări din cauza planurilor de a construi noi termocentrale pe bază de cărbune, cel mai poluant combustibil fosil.

Raportul CCPI a lăsat primele trei locuri ale clasamentului libere, argumentând că:

„Nicio țară nu a făcut suficient în ceea ce privește performanța constantă a tuturor indicatorilor necesari pentru a limita încălzirea globală la sub 2 grade Celsius.”

Rusia, Canada, Australia și Coreea de Sud au performanțe reduse, iar SUA este pe penultimul loc, din cauza refuzului lui Donald Trump de a recunoaște problema schimbărilor climatice și a deciziilor politice care au rezultat în slăbirea reglementărilor pentru emisiile de carbon.

România se află pe locul 20, având o performanță notabilă când vine vorba de consumul de energie. În schimb, România se află pe locul 55 din 60 când vine vorba de politicile climatice.

Green Report Shop Transport ECO

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, este pe ultimul loc. Națiunea a fost criticată dur pentru tacticile sale obstrucționiste în cadrul negocierilor climatice. Orientul Mijlociu, Africa de Nord și regiunea Golfului în mod special, vor fi printre cele mai grav afectate de schimbările climatice în viitorul apropiat.

spot_img

Ultimele știri