Radarul verde: Revista presei de mediu, 3 octombrie 2025

Ministrul Energiei apără proiectele hidroenergetice, consumatorii vulnerabili întâmpină probleme la accesarea voucherelor, iar Capitala anunță reabilitări urbane ample. Fondurile europene pentru mediu sunt blocate de întârzieri, Termoenergetica pregătește furnizarea căldurii pentru iarnă, iar cercetătorii semnalează schimbări spectaculoase în Carpați. La nivel internațional, UE negociază cu Marea Britanie taxa pe carbon, iar Pakistanul riscă epuizarea resurselor de apă din cauza revoluției solare”.

1. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că la începutul lucrărilor la hidrocentrale nu existau arii protejate în zonele respective. El a criticat Ministerul Mediului pentru desemnarea ulterioară, după identificarea unor moluște, considerând aceste explicații superficiale și nejustificate. Ivan a afirmat că va promova un cadru legal prin care proiectele hidroenergetice să fie încadrate ca obiective de siguranță națională, transmite G4Media.

2. Doar 864.357 de consumatori vulnerabili s-au înscris pentru voucherul lunar de 50 lei, deși Guvernul estima 2,1 milioane eligibili. Estimarea viza peste patru milioane de persoane, dar procedura birocratică a descurajat beneficiarii și a limitat accesul real. Autoritățile au pus la dispoziție o aplicație informatică, însă numeroși pensionari au completat greșit formularul și au pierdut sprijinul financiar, anunță HotNews.

3. Zona de aproape 72.400 mp din cartierul Crângași, care cuprinde Calea Crângași, străzi și bulevardele învecinate, va fi reabilitată. Proiectul prevede extinderea trotuarelor, amenajarea pistelor de biciclete, reorganizarea parcărilor, reamenajarea spațiilor verzi și refacerea Parcului Codreanu, potrivit primarului Ciprian Ciucu, potrivit Libertatea.

4. România a avut la dispoziție peste 3 miliarde de euro prin PNRR pentru proiecte de mediu, însă întârzierile și lipsa prioritizării au blocat absorbția fondurilor. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat în cadrul podcastului Green Report că reorganizări artificiale, contracte întârziate și campanii ratate au conturat eșecul. Detalii în articolul de la Green Report.

5. Compania Municipală Termoenergetica București a anunțat condițiile pentru furnizarea căldurii în 2025, pe fondul scăderii temperaturilor din capitală. La final de septembrie au început probele pentru sezonul rece, odată cu încărcarea instalațiilor cu apă și verificarea presiunii rețelelor interioare. Potrivit reglementărilor, dacă timp de trei zile consecutive se înregistrează valori medii de maximum 10 grade Celsius, Termoenergetica trebuie să pornească încălzirea, scrie Buletin de București.

6. Un studiu internațional coordonat de Universitatea Babeș-Bolyai arată că peisajele alpine carpatine s-au transformat spectaculos în ultimele patru decenii. Aproape jumătate dintre zonele aflate la peste 1.500 m altitudine s-au înverzit vizibil, datorită extinderii tufărișurilor de afin, merișor, rododendron și ienupăr, transmite Cluj24.

7. Uniunea Europeană și Marea Britanie sunt aproape de un acord privind taxa europeană pe carbon, ce va intra în vigoare din 2026. Acesta ar oferi exportatorilor britanici o scutire temporară, până la armonizarea celor două scheme de reducere a emisiilor. Regatul Unit va introduce propria taxă pe carbon abia din 2027, anunță Digi24.

8. Tot mai mulți fermieri din provincia Punjab, Pakistan, folosesc panouri solare pentru a alimenta pompe de apă și a iriga culturile mai intens. Practica aduce câștiguri imediate, dar accelerează epuizarea resurselor subterane, arată o analiză. „Revoluția solară” din agricultură riscă astfel să devină o catastrofă pentru rezervele de apă ale țării, potrivit Mediafax.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri