România aruncă la gunoi aproape 80% din textilele pe care le foloseste, mult peste media europeană. Lipsa infrastructurii pentru colectare și reciclare transformă hainele uzate într-o problemă tot mai gravă. Un studiu al Comisiei Europene arată că, deși majoritatea materialelor sunt reciclabile, ele ajung la groapă sau la incinerare. Între timp, piața second-hand și exporturile doar maschează criza, fără să o rezolve.
O problemă ascunsă în garderobele Europei
Europa se îneacă în propriile haine. Fiecare cetățean al Uniunii Europene aruncă în medie 16 kilograme de textile pe an!
Cea mai mare parte ajunge la groapa de gunoi sau la incinerare.
Un raport recent al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) scoate la lumină dimensiunea reală a problemei. Aceste date se referă la trei țări mai puțin analizate până acum: Italia, Cehia și România.
În ciuda potențialului uriaș de reciclare, lipsa infrastructurii și a stimulentelor face ca majoritatea acestor textile să fie pierdute.
Studiul a analizat, între noiembrie 2023 și iunie 2024, nu mai puțin de 18 tone de deșeuri textile din cele trei țări, prelevate atât din fluxurile de colectare separată, cât și din gunoiul menajer. Rezultatele sunt îngrijorătoare:
România se situează în fruntea clasamentului european atunci când vine vorba de haine aruncate direct la gunoi, cu procente duble față de media Vestului.
România: depozit pentru haine vechi
Țara noastră generează anual circa 160.000 de tone de deșeuri textile.
Din acestea, între 75 și 80% ajung direct în deșeurile municipale mixte. Astfel, recuperarea acestora este practic imposibilă.
În probele analizate de cercetători, până la 19% din gunoiul menajer românesc era format din textile. Aceasta reprezintă o proporție mult peste media europeană de 5-6%.
Colectarea separată a textilelor rămâne aproape simbolică. Deși legislația prevede obligativitatea implementării, doar între 8 și 16% din textile sunt colectate separat.
Totuși, infrastructura necesară lipsește aproape cu desăvârșire.
Potrivit estimărilor, România ar avea nevoie de cel puțin 15.000 de containere dedicate colectării textilelor.
Dar, până in prezent, există doar cateva sute. Aceste containere sunt gestionate de organizații caritabile sau companii private.
Mai grav este că o parte considerabilă din hainele importate ca „second-hand” ajung, de fapt, la groapa de gunoi sau pe șantiere de depozitare ilegală.
În 2023, Poliția de Frontieră a oprit la intrarea în țară peste 6.000 de tone de deșeuri – în mare parte textile și încălțăminte – camuflate drept donații.
Între donație, export și incinerare
Ceea ce nu ajunge în gunoiul menajer intră într-un circuit complicat.
În România, circa 23% dintre textilele colectate separat sunt exportate ca haine second-hand. Restul este direcționat către organizații caritabile sau, în cel mai bun caz, spre reciclare la o valoare foarte mică.
Crucea Roșie, Caritas și alte ONG-uri distribuie anual mii de tone de haine primite ca donații. O parte dintre acestea sunt ulterior revândute sau chiar exportate, pentru a finanța alte programe sociale.
Valoarea economică este, de fapt, principalul criteriu care dictează soarta unei haine aruncate.
Textilele refolosibile se vând la prețuri între 2 și 8 euro per kilogram. Totuși, cele destinate reciclării abia ating 0,1 – 0,4 euro/kg.
Din această cauză, haine care ar putea fi reciclate ajung adesea să fie transformate în cârpe industriale sau să fie arse. Acest lucru se întâmplă deoarece prețul obținut este mai mare decât în cazul reciclării propriu-zise.
Lecțiile Italiei și Cehiei
Contrastul cu alte țări europene este grăitor.
Italia generează anual între 615.000 și 800.000 de tone de deșeuri textile. Cu toate acestea, reușește să colecteze separat 15-20% din acestea.
Hainele sunt adunate printr-o rețea vastă de containere stradale și sunt sortate atât în Italia, cât și în Bulgaria.
Din textilele colectate, circa 65% merg spre reutilizare. Dintre acestea, un sfert rămân în Uniunea Europeană, iar restul sunt exportate. Alte 25% ajung la reciclare deschisă sau închisă, iar 10% sunt incinerate.
Cehia, cu o populație mult mai mică, produce aproximativ 78.000 de tone de deșeuri textile pe an. Și aici rata de colectare este de circa 15%, dar doar 2% dintre haine sunt refolosite local. Restul sunt exportate (25-30%), transformate în cârpe și materiale de izolație (20-50%) sau incinerate.
Un element comun în ambele țări este rețeaua de ONG-uri și companii de colectare. Chiar dacă nu reușesc să recicleze la scară mare, ele asigură o infrastructură funcțională și limitează cantitatea de textile aruncate direct la gunoi.
România, codașă la reciclare
Deși, tehnic, aproximativ 65% dintre textilele colectate ar putea fi reciclate, în România reciclarea textilelor rămâne aproape absentă.
Companiile care sortează și pregătesc textilele pentru reutilizare și reciclare – aproximativ 20 la nivel național – nu au capacitatea de a procesa fluxuri mari și de a separa fibrele pe tipuri.
În plus, prețurile mici descurajează investițiile în tehnologie.
Din punct de vedere legal, România are deja un cadru pentru responsabilitatea extinsă a producătorului (EPR) în domeniul textilelor.
Companiile ar trebui să plătească o contribuție care să fie folosită pentru colectare și reciclare.
În practică însă, schema este la început de drum, iar aplicarea rămâne limitată.
Singura veste pozitivă vine din iunie 2024, când Guvernul a lansat „Programul Fabricilor de Reciclare”. Acesta este finanțat din fonduri europene.
Programul prevede construcția de unități de reciclare pentru deșeuri colectate selectiv, inclusiv textile.
Totuși, implementarea va dura ani. Între timp, sute de mii de tone de haine continuă să fie aruncate.
Exportul: supapa Europei de Est
Una dintre concluziile studiului este că piețele second-hand din Africa și Asia funcționează ca o supapă pentru surplusul de textile din Europa. Aproximativ 75% dintre hainele exportate sunt în stare bună. Însă restul prezintă defecte vizibile.
În România, prețul mediu al hainelor vândute în magazinele second-hand este de circa 2,4 euro/kg. Aceasta este mult sub valoarea de pe piețele vestice.
Această practică ridică și întrebări de etică: în loc să investească în reciclare și în reducerea consumului, Europa exportă problema către alte continente. Iar acolo, hainele care nu pot fi vândute ajung adesea în gropi de gunoi sau pe plaje, creând noi crize de mediu.
O industrie cu potențial, dar fără sprijin
Raportul JRC arată că, din punct de vedere tehnic, materialele textile sunt în mare parte reciclabile. Fibrele de bumbac, denimul, lâna sau poliesterul pot fi transformate în noi fire și țesături.
Însă trecerea de la „posibil” la „realitate” este blocată de lipsa infrastructurii, de prețurile mici și de concurența piețelor second-hand.
Investițiile necesare pentru ca Europa să poată recicla între 18 și 26% din deșeurile textile până în 2030 sunt estimate la 6 – 7 miliarde de euro. Fondurile ar trebui să meargă către tehnologii de sortare automată, reciclare chimică și mecanică.
În plus, sumele ar trebui alocate și către campanii de educare a populației.
Concluzie: moda care nu dispare
Cifrele arată fără echivoc că problema nu este compoziția hainelor, ci modul în care sunt gestionate.
România, cu una dintre cele mai mici rate de reciclare din UE, continuă să îngroape în pământ sau să ardă textile care ar putea fi reutilizate sau reciclate.
Italia și Cehia demonstrează că există soluții. Totuși, și acolo provocările economice și logistice sunt uriașe.
În lipsa unor măsuri urgente – de la investiții în colectare și reciclare până la schimbarea obiceiurilor de consum – hainele pe care le cumpărăm și le aruncăm vor continua să rămână în mediu pentru zeci sau sute de ani.
Moda trece, dar deșeurile textile par să nu dispară niciodată.
