Inventarul ariilor protejate stârnește dispute între primari și experți, în timp ce Ministerul Mediului invocă obligațiile europene. România se pregătește pentru o iarnă dificilă, menținând centralele pe cărbune, iar UE aprobă interdicția importurilor de gaze rusești până în 2027. Green Report organizează conferința lunii dedicate economiei circulare, Sectorul 1 anunță colectări gratuite de deșeuri, iar în Sectorul 3 o investigație Recorder dezvăluie drumuri ilegale construite peste magistrale de gaz. Fermierii europeni protestează la Strasbourg pentru bugetul PAC, iar în Austria, un pod peste Dunăre este amânat din cauza speciilor protejate.
1. Inventarul ariilor protejate ar impune restricții totale exact acolo unde primarii planificaseră proiecte de dezvoltare locală. Edilii acuză că suprafețele cu regim strict au fost stabilite din birou, fără verificări pe teren. Varianta extinsă, aproape finalizată, va include peste două milioane de hectare, adică 10% din suprafața României. Deși Ministerul Mediului invocă obligațiile europene, tensiunile cresc între autoritățile locale și experții care au realizat delimitările, potrivit Știrile Protv.
2. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, avertizează că România trebuie să folosească toate resursele disponibile pentru a trece iarna fără probleme. Oficialul a declarat că țara are nevoie în continuare de centralele pe cărbune, într-o perioadă pe care o consideră „extrem de complicată”. Potrivit ministrului, menținerea acestor capacități este esențială pentru siguranța energetică națională și echilibrarea rețelei în sezonul rece, anunță Mediafax.
3. Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat luni, 20 octombrie, în cadrul reuniunii miniștrilor energiei de la Luxemburg, interdicția importurilor de gaze rusești până în 2027. Decizia, propusă în primăvară de Comisia Europeană, urmează să fie negociată cu Parlamentul European înainte de adoptarea finală. Prin stoparea achizițiilor de gaze naturale din Rusia, UE vizează reducerea dependenței energetice și tăierea unei surse majore de finanțare a războiului din Ucraina, transmite Digi24.
4. Green Report dedică luna octombrie economiei circulare, una dintre cele mai actuale teme de mediu. Conferința „Economie Circulară. De la inovații tehnologice la managementul DEEE-urilor” va avea loc pe 22 octombrie, la ora 9:30, la CEO Clubhouse București. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților, societății civile și mediului de afaceri, pentru a discuta tranziția României către o economie circulară funcțională. Detalii suplimentare în articolul de la Green Report.
5. Deșeurile voluminoase, vegetale și electrocasnicele defecte vor fi colectate gratuit miercuri, 22 octombrie, în Sectorul 1 al Capitalei. Acțiunea vizează zona Bulevardului Expoziției (Parcului), de unde deșeurile pot fi ridicate fără costuri, atât de la asociațiile de proprietari, cât și de la locuințele individuale, potrivit Buletin de București.
6. În Sectorul 3 al Capitalei, administrația condusă de primarul Robert Negoiță a construit ilegal 11 drumuri asfaltate peste magistrale de gaz, potrivit unei investigații Recorder. Documentul publicat include un raport de expertiză care arată că lucrările au fost realizate fără respectarea normelor legale privind protecția conductelor. Inginerii Transgaz avertizează că traficul intens poate provoca fisuri în rețea, generând un risc major de explozie, anunță HotNews.
7. Marți, 21 octombrie 2025, fermierii europeni, inclusiv din România, vor protesta la Strasbourg pentru menținerea bugetului Politicii Agricole Comune. Demonstrația, organizată de Copa Cogeca, federația care reprezintă organizațiile și cooperativele agricole din UE, va avea loc în fața Parlamentului European, începând cu ora 10:00 (ora Franței). Fermierii cer ca subvențiile agricole europene să fie păstrate la același nivel în noul buget al Uniunii Europene, transmite AgroInfo.
8. Construcția unui nou pod peste Dunăre, în Mauthausen, lângă Linz, în nordul Austriei, riscă să fie întârziată din cauza prezenței unor specii protejate. Un raport recent critică insuficiența măsurilor de protecție propuse pentru proiect, avertizând că lucrările ar putea afecta habitate sensibile din zonă, informează presa austriacă, scrie Libertatea.



